Comisia Europeană a aprobat proiectul de reabilitare a sectorului de drum Zalău-Răstoci; valoarea, 51,6 milioane de euro

Comisia Europeană a aprobat proiectul de reabilitare a sectorului de drum Zalău-Răstoci; valoarea, 51,6 milioane de euro

Comisia Europeană a aprobat, marți, proiectul retrospectiv de reabilitare a sectorului de drum Zalău-Răstoci, parte a Drumului Național 1H (DN 1H), în valoare de 51,6 milioane de euro.

Potrivit unui comunicat al CE, contribuția Uniunii Europene la realizarea acestui proiect este de 29,3 milioane euro, prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR).

"Prin alocarea acestor bani din FEDR, ca urmare a deciziei Comisiei Europene, România își va recupera cheltuielile efectuate inițial din bugetul național pentru acest proiect. Reabilitarea celor 54 de kilometri de drum național este importantă nu doar pentru cei aproape 250 de mii de locuitori ai județului Sălaj, ci și pentru operatorii internaționali de transport. Proiectul contribuie astfel la crearea unui sistem național de transport sustenabil, atât în beneficiul populației, cât și al mediului de afaceri", a declarat comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu.

Proiectul este cofinanțat prin Programul Operațional Sectorial "Transport" 2007-2013, în cadrul Axei prioritare 2 "Modernizarea și dezvoltarea infrastructurii naționale de transport în scopul dezvoltării unui sistem de transport durabil".

României i-au fost alocate 20 de miliarde de euro prin fondurile politicii de coeziune în perioada 2007 — 2013 și alte 23 de miliarde (la prețuri curente) în perioada 2014 — 2020.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”