Comisia de Apel a Sistemului Naţional de licenţiere a respins dosarele FC Rapid şi Gloria Bistriţa

Comisia de Apel a Sistemului Naţional de licenţiere a respins dosarele FC Rapid şi Gloria Bistriţa

Comisia de Apel a Sistemului Naţional de licenţiere din cadrul Federaţiei Române de Fotbal a respins dosarele cluburilor Rapid şi Gloria Bistriţa privind acordarea licenţei pentru ediţia 2014-2015 a Ligii I, au declarat pentru MEDIAFAX surse din FRF.

Comisia de Apel a Sistemului Naţional de licenţiere a respins dosarele FC Rapid şi Gloria Bistriţa

A treia grupare din Liga a II-a al cărei dosar fusese respins de prima instanţă a Sistemului Naţional de licenţiere, CS Universitatea Craiova, a primit licenţa din partea Comisiei de Apel.

FC Rapid şi Gloria Bistriţa au dreptul de a face recurs la decizia de sâmbătă a Comisiei de Apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.

Sursele citate susţin că motivul pentru care membrii Comisiei de Licenţiere au respins dosarul clubului Rapid nu are legătură cu datoriile în valoare de 900.000 de euro pe care gruparea giuleşteană le are către foştii săi jucători Julio Cesar şi Daniel Paulista. De această dată, clubului Rapid i s-a invocat faptul că acţionarii săi nu au prezentat garanţii financiare prin care să demonstreze că pot susţine clubul în Liga I.

Contactat telefonic de agenţia de presă MEDIAFAX, preşedintele Nicolae Manea a declarat sâmbătă că FC Rapid va face apel la TAS. "Administratorul judiciar al clubului, doamna Andronache, a primit un mesaj de la donul Duru, prin care am fost anunţaţi că nu am primit licenţa. Este o veste foarte tristă pentru noi, dar vom merge la TAS, unde suntem siguri că ne vom obţine dreptul de a juca în Liga I", a spus Manea.

În urmă cu o săptămână, instanţa de fond a Sistemului Naţional de licenţiere din cadrul FRF a respins dosarul FC Rapid privind acordarea licenţei pentru ediţia 2014-2015 a Ligii I, din cauza datoriilor către Julio Cesar şi Daniel Paulista.

Formaţia Rapid evoluează în prezent în Liga a II-a, acolo unde a fost retrogradată în vara anului 2013 printr-o decizie a TAS. Instanţa de la Lausanne a decis atunci că Rapid, care câştigase barajul de menţinere în primul eşalon cu Concordia Chiajna, nu poate evolua în Liga I având în vedere că nu îndeplinise condiţiile de licenţiere pentru sezonul 2013-2014.

Cu patru etape înainte de finalul sezonului, FC Rapid se află pe locul doi în clasamentul play-off-ului Seriei I a eşalonului secund, poziţie care îi permite să promoveze din punct de vedere sportiv în Liga I.

În cazul în care Rapid primeşte un răspuns negativ şi de la TAS, în Liga I va promova în locul său FC Clinceni.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…