Comisia de anchetă privind prezidențialele din 2009 îi va audia pe Adriean Videanu, Radu Berceanu și Maria Vasii
Comisia parlamentară de anchetă privind alegerile prezidențiale din 2009 a decis, luni, să-i audieze pe foștii miniștri Adriean Videanu și Radu Berceanu, precum și pe avocata Maria Vasii, a anunțat președintele comisiei, social-democrata Oana Florea.
Ea a spus că decizia CCR cu privire la sesizarea depusă de președinții celor două Camere ale Legislativului privind un conflict constituțional între Parlament și Parchet nu a fost publicată în Monitorul Oficial și, de aceea, nu a fost luată în discuție rechemarea la audieri a procurorului-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi.
"Această decizie a CCR nu a fost publicată încă în Monitorul Oficial. Așa cum spune articolul 147 alineatul 4 din Constituție o decizie care nu este publicată nu este obligatorie, pentru că nu produce efecte juridice, deci, din punctul nostru de vedere, nu există. Vom redeschide discuția (după publicarea în MO a deciziei CCR — n.r.) și, dacă argumentele colegilor susțin chemarea doamnei, voi supune la vot această propunere", a spus Florea, întrebată de ce nu s-a dat un vot cu privire la rechemarea Laurei Codruța Kovesi la comisie.
Potrivit Oanei Florea, comisia nu anchetează persoane, ci fapte.
"Consider că decizia CCR conține destule elemente pentru a crea cadrul legislativ în care noi ne desfășurăm activitatea, tocmai, de aceea, până la acest moment, noi nu am făcut propuneri de invitare nici a doamnei și nici a altor înalți funcționari din Parchete sau judecători tocmai pentru că nu voiam să încălcăm legile și Constituția și nici să ne desfășurăm activitatea într-un mod discutabil. Am așteptat această decizie să vedem care ne sunt prerogativele și ce putem să facem. (...) Noi nu anchetăm persoane, ci fapte și împrejurări, noi nu ne întindem ancheta peste celelalte autorități publice, nu suntem o instanță de judecată, nu stabilim vinovății, ci doar împrejurări, evenimente, elemente de natură a indica fracturi sociale, lucruri care nu sunt în regulă pentru democrația din România", a explicat Florea.
AGERPRES