Comisia Călăraşi: Contractul de achiziţie a terenului de la Nana de către Ioana Băsescu, nul

Comisia Călăraşi: Contractul de achiziţie a terenului de la Nana de către Ioana Băsescu, nul

Această concluzie a fost prezentată, miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută de membrii comisiei.

Senatoarea PSD Gabriela Firea a declarat că, la data tranzacţionării terenurilor, respectiv şi a semnării contractului de vânzare-cumpărare dintre Berfige SRL şi Ioana Băsescu, societatea italiană nu mai era activă.

Firea a menţionat că inactivitatea firmei a fost declarată de Fisc şi, potrivit legii, toate contractele încheiate de aceasta, inclusiv cel din 9 septembrie 2013, sunt lovite de nulitate.

Firea a invocat prevederile Legii societăţilor comerciale, potrivit căreia nicio persoană sau instituţie nu poate accepta facturi de la societăţi care sunt inactive.

Gabriela Firea a spus că societatea Berfige nu putea face tranzacţii deoarece fusese declarată inactivă la data de 24 august 2012, în urma nedepunerii bilanţurilor necontabile.

Preşedintele comisiei, Mihai Fifor, a precizat că raportul va fi depus, miercuri, la Birourile permanente reunite, urmând să fie prezentat plenului după Paşti.

Firea a spus însă că raportul este finalizat în proporţie de 90% şi că membrii comisiei mai au nevoie de anumite documente şi să facă şi alte audieri. Ea a arătat că membrii comisiei vor audia din nou notarul care a înregistrat tranzacţia, având în vedere noile informaţii care au parvenit comisiei.

"Membrii comisiei vor dori să afle de la doamna notar în ce măsură au fost depuse documentele fiscale necesare în cazul semnării unor astfel de contracte", a adăugat Gabriela Firea.

Guvernul va sesiza Parchetul în cazul restituirilor de terenuri din comuna Nana (judeţul Călăraşi), arătând că numeroase astfel de operaţiuni din anii anteriori prezintă nereguli şi că, în septembrie 2013, un teren a fost vândut unei "persoane fizice" de către o firmă declarată inactivă.

Concluziile sunt prezentate în raportul Corpului de control al premierului, care a efectuat un control la Primăria Comunei Nana având ca obiect verificarea respectării prevederilor legale în legătură cu reconstituirea dreptului de proprietate asupra unor terenuri situate în extravilanul comunei.

În document se arată că, după reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole situate în extravilanul comunei Nana, judeţul Călăraşi, realizată cu încălcarea dispoziţiilor legale, în perioada 2009-2010, aceste suprafeţe au fost înstrăinate către societatea Berfige, prin încheierea a 8 contracte de vânzare-cumpărare.

Prin aceste contracte, firma a achiziţionat un număr de 35 de parcela de teren agricol din extravilanul comunei Nana, din care 33 de parcele situate în tarlaua 28 şi 2 parcele situate în tarlaua 33, în suprafaţă totală de 290,41 hectare.

Suma totală plătită în perioada 2009-2010, pentru cumpărarea celor 35 de parcele de teren agricol, în suprafaţă totală de 290,41 ha, a fost de 3.437.647,92 lei.

La data de 09.09.2013, societatea a vândut suprafaţa de 290,41 ha de teren agricol, achiziţionată în perioada 2009-2010, către o persoană fizică, pentru suma de 5.844.864,26 RON.

Societatea nu depusese însă până atunci bilanţul semestrial pentru activitatea desfăşurată în perioada 31.06.2013-31.12.2013 şi nici declaraţia privind impozitul pe profit aferentă anului 2013, în vederea stabilirii valorii impozitului datorat statului pentru profitul obţinut în urma vânzării terenurilor.

Conform prevederilor legale referitoare la introducerea şi depunerea situaţiilor financiare anuale şi a situaţiilor financiare anuale simplificate, termenul de depunere a acestora, pentru societăţi, este de 150 de zile de la încheierea exerciţiului financiar, respectiv până la data de 30.05.2014.

Luni seara, premierul Ponta a declarat că inspectorii guvernamentali trimişi la Oficiul de Cadastru Călăraşi, pentru terenurile din Nana, au descoperit că 80% dintre terenuri sunt returnate ilegal, rezultând un lung şir de infracţiuni şi retrocedări ilegale, iar beneficiarul final din 2013 este Traian Băsescu.

Marţi, preşedintele Traian Băsescu a transmis un mesaj procurorilor, la bilanţul Ministerului de Interne, în legătură cu ancheta Corpului de control al premierului privind achiziţia de teren agricol la Nana: "Vă rog anchetaţi imediat şi, dacă e încălcare de lege, să răspundă inclusiv preşedintele României!".

Sursa: realitatea.net


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”