Comisarul-şef al Serviciului de Poliție Metrou, Emanuel Nica, a fost prins băut la volan
Un bărbat de 49 de ani a fost prins băut la volan, joi, și sancționat de polițiștii de la Rutieră, a transmis Poliția Capitalei. După ce i-a fost suspendat permisul pentru 90 de zile, bărbatul s-a suit la volan și a plecat.
Bărbatul ar fi comisarul-şef al Serviciului de Poliție Metrou, Emanuel Nica, prins cu 0,09 mg/l alcool pur în aerul expirat, au declarat surse judiciare pentru G4Media.
Polițiștii l-au urmărit și l-au imobilizat, apoi l-au condus la Poliție, unde a fost întocmit un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
”În seara de 29.07.2020, polițiști din cadrul Brigăzii Rutiere, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control, în sectorul 4, un conducător auto, care a fost testat cu aparatul alcool test. Având în vedere că valoarea indicată a fost de 0,09 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul a fost sancționat contravențional și i s-a reținut permisul de conducere pentru o perioada de 90 de zile. După sancționare, bărbatul a urcat la volan și a plecat, în condițiile în care dreptul de a conduce ii fusese suspendat. S-a procedat la măsura urmăririi, bărbatul de 49 de ani fiind imobilizat și condus la sediul subunității de poliție, unde a fost întocmit un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Persoana în cauză este polițist în cadrul DGPMB și la acel moment se afla în timpul liber. În prezent este în concediu de odihnă. Din dispoziția conducerii Poliției Capitalei, structura de control intern efectuează verificări cu privire la situația înregistrată”, transmite Poliția Rutieră într-un comunicat de presă.