Comisarul european Oettinger își cere scuze pentru afirmațiile despre 'impunerea căsătoriei homosexuale'
Comisarul european pentru economie digitală și societate digitală, Gunther Oettinger, și-a prezentat, joi, scuze publice față de declarațiile pe care le-a făcut recent despre căsătoriile între persoanele de același sex, considerând că acele cuvinte folosite în discursurile sale au fost prost alese.
Comisarul european a precizat, totodată, referitor la opinia sa despre China, că "această țară este un partener important, dar și un competitor foarte puternic".
"Am vrut să atrag atenția asupra faptului că noi, în Europa, nu avem voie să ne culcăm pe o ureche sau să tragem un pui de somn, în timp ce alții sunt mai competitivi. Am dat și un exemplu — acordul CETA, care arată cum o întreagă regiune își poate pierde credibilitatea. Atunci, noi trebuie să acordăm mai multă atenție acestui domeniu. După cum am mai spus în nenumărate ocazii și discursuri, am un respect profund pentru economia chineză. Consider că această țară este un partener important, dar, totodată, și un competitor foarte puternic. În relația cu China este nevoie de condiții egale, astfel încât noi să avem acces la piața chineză și invers. Este nevoie de discuții în acest sens", a menționat comisarul european.
Invitat săptămâna trecută la o reuniune a mediului de afaceri din Hamburg, comisarul Gunther Oettinger — care va prelua postul de comisar european pentru buget, în urma demisiei bulgăroaicei Kristalina Gheorghieva — a susținut un discurs din care o parte a fost înregistrată video de către unul dintre participanți , imaginile fiind difuzate sâmbătă de ediția electronică a publicației "Der Spiegel".
Într-o secvență, oficialul povestește că a primit miniștri chinezi toți 'pieptănați de la stânga la dreapta cu cremă neagră'. Cel care l-a înregistrat pe ascuns spune că a început să filmeze după ce Gunther Oettinger a vorbit despre riscul de a vedea 'escrocii' și pe cei cu ochii 'oblici' profitând de incapacitatea Europei de a încheia acorduri de liber schimb.
Întrebat apoi de publicația "Die Welt", comisarul european s-a apărat afirmând că 'a fost o expresie colocvială care nu înseamnă nicidecum lipsă de respect față de China'.
În același discurs, Oettinger îl caracterizează drept un 'populist light' pe Horst Seehofer, președintele Uniunii Creștin-Sociale (CSU), ramura bavareză a Uniunii Creștin-Democrate (CDU) condusă de cancelarul Merkel și din care face și el parte.
Gunther Oettinger critică în discurs 'impunerea căsătoriei homosexuale'. Referirea sa vine în contextul unor dezbateri pe acest subiect care se desfășoară în prezent în Germania, țară unde căsătoria între persoanele de același sex nu este permisă.
Această poziție a stârnit o reacție și din partea Federației germane a comunității LGBT, care i-a cerut comisarului Oettinger să prezinte scuze și i-a transmis că 'un comisar european trebuie să poată apăra cu credibilitate valorile europene ale nediscriminării, nu să răspândească prejudecăți rasiste și homofobe'.
Sâmbătă, AFP nota că discursul comisarului european a stârnit un val de reacții negative din partea unor politicieni și asociații antirasiste, care consideră că astfel de declarații nu corespund valorilor europene și nu ar trebui susținute de un reprezentant al executivului comunitar.
De asemenea, asociația franceză SOS Racisme le-a cerut președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, și cancelarului german, Angela Merkel, să 'adopte sancțiuni corespunzătoare față de acest comportament nedemn pentru un membru al Comisiei'.
Joi, comisarul european Gunther H. Oettinger a participat la Forumul Internațional România Digitală — Industrie 4.0, organizat la Palatul Victoria.
AGERPRES