Comisarul Corina Crețu se sesizează în problema depozitului ecologic din Suceava
Comisarul european pentru Politică regională, Corina Crețu, își exprimă îngrijorarea cu privire la posibilitatea distrugerii peisajului alpin prin crearea unui depozit de deșeuri în județul Suceava.
Mesajul a fost transmis printr-o scrisoare deschisă adresată ministrului român al Mediului, Apelor și Pădurilor, Grațiela Gavrilescu, și ministrului Fondurilor Europene, Marius Nica.
"Peisajul Carpaților este una dintre cele mai mari bogății ale României și ale Europei și vreau să mă asigur că fondurile europene nu sunt utilizate pentru a pune în pericol această neprețuită resursă", subliniază Corina Crețu în mesajul său, alăturându-se astfel cetățenilor și mass-media din România care au atras atenția cu privire la construirea unui depozit ecologic de deșeuri în județul Suceava, ca parte integrantă a unui proiect de gestionare a deșeurilor.
"Înțeleg că scopul acestui proiect este de a dezvolta un sistem solid de management integrat al deșeurilor pentru întregul județ, în conformitate cu legislația europeană de mediu în vigoare și cu obiectivele stabilite pentru România în Tratatul de aderare, în sectorul gestionării deșeurilor", afirmă comisarul european pentru Politică regională.
Toate proiectele trebuie să respecte legislația de mediu în ceea ce privește evaluarea potențialelor efecte asupra mediului, atrage atenția Corina Crețu, adăugând că "aceasta înseamnă că toate autoritățile publice și de mediu, la nivel local și național, trebuie să fie consultate pentru a obține autorizațiile și acordurile necesare și că, de asemenea, trebuie organizate consultări publice ale populației în primele faze de dezvoltare a proiectului". AGERPRES