Cometa verde se apropie de Pământ pentru prima dată în ultimii 50.000 de ani

Cometa verde se apropie de Pământ pentru prima dată în ultimii 50.000 de ani

Cometa C/2022 E3 (ZTF), care trece pe lângă Pământ după o perioadă de 50.000 de ani, se va afla în punctul cel mai apropiat de planeta noastră la 1 februarie, atingând apogeul strălucirii sale. Ea ar putea fi uşor de observat cu ochiul liber, în acest moment, fiind la aproximativ 42 de milioane de km de Terra - o treime din distanţa dintre Pământul şi Soare. Luminozitatea cometelor este notoriu imprevizibilă, menţionează site-ul science.nasa.gov .

În călătoria ei prin interiorul sistemului solar, detectată în momentul trecerii prin orbita lui Jupiter, cometa s-a aflat la cea mai apropiată trecere faţă de Soare pe 12 ianuarie. Până pe 10 februarie, traseul ei se va orienta semnificativ spre est şi va apărea aproape de Marte, ceea ce ar putea-o face mai uşor de observat. Datorită naturii orbitei sale, s-ar putea să nu mai viziteze sistemul solar interior - ceea ce înseamnă că aceasta este ultima dată când o putem observa de pe Pământ, conform site-ului www.euronews.com, citat de Agerpres.

Cometa a devenit tot mai strălucitoare pe măsura trecerii sale pe lângă Soare. Ea a primit şi denumirea de „Cometa verde” , datorită cozii verzi - o regiune vizibilă în jurul ei alcătuită din particule - ce măsoară în jur de 50.000 de kilometri şi străluceşte în nuanţă verde dată de un gaz rezultat din interacţiunea cu căldura de la razele solare. Imaginea telescopică fină din 19 decembrie 2022 a arătat coama verzuie mai strălucitoare a cometei. În ianuarie, vânturile solare puternice au făcut ca o parte din coada cometei să se rupă în ceea ce astronomii numesc un eveniment de deconectare.

Cometa verde  C/2022 E3 (ZTF), la cea mai mică distanță de Pământ FOTO Shutterstock

Cometa verde C/2022 E3 (ZTF), la cea mai mică distanță de Pământ FOTO Shutterstock

Spre sfârşitul lunii ianuarie, C/2022 E3 (ZTF) a format ceea ce este cunoscut sub numele de „anti-coadă”, un fenomen care face ca o cometă să pară că are o a doua coadă, orientată înainte. În realitate, o „anti-coadă” este o iluzie optică provocată de particulele de praf mai mari, când formează un disc de-a lungul orbitei cometei. Pe măsură ce Pământul trece prin planul orbital al cometei, acest disc prăfuit poate fi văzut lateral, apărând ca o coadă inversată, precizează site-ul SpaceWeather.com.

Cometa C/2022 E3 (ZTF) a fost descoperită de astronomi Frank Masci şi Bryce Bolinde de la Observatorul Palomar din California, la începutul lunii martie în 2022. Astronomii au folosit o nouă cameră cu câmp vizual extrem de larg ataşată la Telescopul Samuel Oschin, în cadrul studiului astronomic parte a programului public-privat Zwicky Transient Facility (ZTF) din California, Statele Unite. Folosind această cameră, ZTF scanează întreg cerul nordic la fiecare două zile.

Potrivit informaţiilor de până în prezent, cometele provin din două rezervoare: Centura Kuiper, situată dincolo de orbita lui Neptun, sau Norul Oort, o vastă zonă teoretică care se întinde până la o distanţă de un an-lumină faţă de Soare, la limita câmpului gravitaţional al acestuia.

Se estimează că C/2022 E3 (ZTF) provine din Norul Oort, o regiune din jurul sistemului solar exterior despre care se crede că ar conţine miliarde de comete care se află, în mare parte, pe o orbită stabilă în jurul Soarelui.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

4 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

5 Ciudată poveste...