Cometa interstelară Borisov are coada de 14 ori mai mare decât diametrul Pământului

Cometa interstelară Borisov are coada de 14 ori mai mare decât diametrul Pământului

O nouă fotografie a cometei Borisov, cel de-al doilea vizitator interstelar cunoscut care traversează Sistemul Solar, realizată de astronomi de la Universitatea Yale, a dezvăluit unele detalii inedite despre acest obiect cosmic, transmite vineri Space.com.

Echipa de la Universitatea Yale a fotografiat cometa 2I/Borisov duminică, 24 noiembrie, folosind Observatorul Keck din Hawaii.

Coada acestei comete este impresionantă, având nu mai puţin de 160.000 km lungime - de 14 ori mai mare decât diametrul Pământului şi respectiv peste 40% din distanţa de la Pământ la Lună. Prin comparaţie, nucleul său este minuscul, având diametrul de doar 1,6 km.

Acest vizitator interstelar a fost descoperit la sfârşitul lunii august de astronomul amator Gennadiy Borisov. Analiza vitezei sale de deplasare şi a traiectoriei dezvăluie faptul că provine de departe, din afara Sistemului Solar şi este astfel cel de-al doilea vizitator interstelar cunoscut, după misteriosul asteroid în formă de trabuc 'Oumuamua, ce a fost observat în octombrie 2017.

Astronomii nu au descoperit asteroidul 'Oumuamua decât după ce acesta a trecut pe lângă Pământ, în drumul său spre ieşirea din Sistemul Solar, ceea ce a limitat foarte mult timpul în care a putut fi observat şi studiat.

Din acest punct de vedere, cometa Borisov a fost descoperită exact la timp, în drum spre Soare - ea va ajunge la periheliu (cel mai apropiat punct de Soare al traiectoriei pe care se deplasează) la 8 decembrie, iar după alte trei săptămâni va trece prin cel mai apropiat punct de Pământ în drumul său spre ieşirea din Sistemul Solar.

"Astronomii încearcă să profite de vizita lui Borisov, folosind telescoape, aşa cum sunt cele ale observatorului Keck, pentru a obţine informaţii despre cărămizile din care se formează planetele din alte sisteme stelare decât al nostru", a susţinut profesorul de astronomie Greg Laughlin, de la Yale.

'Oumuamua şi Borisov sunt probabil doar vârful "aisbergului interstelar", cred majoritatea astronomilor. Există probabil numeroase obiecte interstelare care traversează Sistemul Solar fără a fi detectate. În curând am putea să ne facem o idee mai exactă despre numărul lor, odată cu deschiderea unor noi şi foarte performante observatoare astronomice - aşa cum va fi Large Synoptic Survey Telescope, care este conceput special pentru detectarea asteroizilor, cometelor şi altor obiecte cosmice de dimensiuni relativ mici.AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”