Combinatul de Oţeluri Speciale Târgovişte a fost preluat de grupul italian Beltrame

Combinatul de Oţeluri Speciale Târgovişte a fost preluat de grupul italian Beltrame

Combinatul de Oţeluri Speciale Târgovişte, care intrase anul trecut în faliment, a fost preluat de unul dintre liderii europeni în fabricarea de bare de oțel laminate. Este vorba despre grupul italian Beltrame, care a şi anunțat că va crea peste 1.000 de locuri de muncă. Are mai multe informații corespondenta RRA în județul Dâmbovița, Anda Ștefan.

Reporter: Combinatul de Oțeluri Speciale din Târgoviște s-a aflat din februarie 2013 în procedură de insolvență. La jumătatea lunii iulie a anului 2020, conducerea combinatului deținut de o companie rusă a anunțat o concediere colectivă care viza aproximativ 1.200 de angajați.

Guvernul a aprobat o ordonanță de urgență care permitea statului român să preia activele funcționale ale unor companii în contul datoriilor la ANAF, precum COS Târgoviște, însă procedura s-a oprit aici. La jumătatea anului trecut, după 50 de ani de activitate, Combinatul de Oțeluri Speciale Târgoviște a intrat în faliment.

O veste bună a venit în data de 14 februarie a acestui an. Consiliul Concurenței a autorizat preluarea activelor funcționale ale COS Târgovişte către grupul siderurgic Beltrame din Italia. În cadrul unei întâlniri, care a avut loc ieri între reprezentanții investitorului și cei ai administrației locale, au fost discutate aspecte care țin de retehnologizarea combinatului. Reprezentanții investitorului au precizat că în anul 2022 vor fi la COS Târgoviște 200 de posturi vacante, urmând ca până în 2027 aici să fie peste 1.000 de locuri de muncă./geftene/dstanesc

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 8 martie

Sursa: rador.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”