Combaterea terorismului și solidaritatea transatlantică, printre subiectele abordate de Iohannis la întâlnirea cu directorul CIA

Combaterea terorismului și solidaritatea transatlantică, printre subiectele abordate de Iohannis la întâlnirea cu directorul CIA

Președintele Klaus Iohannis a avut marți, în cadrul vizitei pe care o efectuează în SUA, o întrevedere cu conducerea CIA, prilej cu care a abordat, în discuțiile cu directorul acestei instituții, Mike Pompeo, subiecte precum combaterea terorismului, solidaritatea transatlantică sau stabilizarea Afganistanului, precizează un comunicat transmis AGERPRES de către Administrația Prezidențială.

Potrivit sursei citate, șeful statului a transmis apreciere pentru "excelenta și complexa colaborare dintre CIA și partenerii de intelligence din România, bazată pe încredere, deschidere și sprijin reciproc în arii de expertiză specifice, aspect ce întărește și mai mult Parteneriatul Strategic dintre cele două țări".

Klaus Iohannis a arătat că România este "un partener valoros" pentru Statele Unite, "în special datorită expertizei din regiunea Marii Negre, Balcanii de Vest și vecinătatea estică, inclusiv în ceea ce privește amenințările hibride de pe flancul estic al NATO".

Totodată, adaugă sursa amintită, președintele Iohannis a arătat că România înțelege să acționeze "inclusiv prin servicii de intelligence" ca un furnizor de securitate pentru a contribui la eforturile internaționale în acest sens.

"Președintele Klaus Iohannis și directorul Mike Pompeo au avut, cu acest prilej, și un schimb de vederi pe teme politico-securitare de actualitate: combaterea terorismului (cu accent pe eradicarea Daesh în Siria/Irak), amenințarea balistică/nucleară nord-coreeană, solidaritatea transatlantică, precum și stabilizarea Afganistanului", se mai arată în comunicat.

După cum precizează aceeași sursă, conducerea CIA a apreciat cooperarea cu serviciile de profil din România.

"Conducerea CIA a evidențiat aprecierea pentru nivelul excelent al cooperării cu partenerii de intelligence din România, care se regăsesc în topul serviciilor de informații din Europa cu care are relații agenția americană, din punct de vedere al nivelului de încredere și al consistenței activității derulate", adaugă comunicatul menționat.

Potrivit unor surse oficiale, la întâlnire a participat și ambasadorul României în SUA, George Maior, directorul SRI, Eduard Hellvig, precum și ambasadorul SUA în România, Hans Klemm.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”