Columna lui Traian redă istoria războaielor daco-romane însă a stârnit numeroase controverse de-a lungul timpului. Unii istorici au văzut-o ca pe un „film de propagandă”, dedicat împăratului Traian, în timp ce adevărata poveste a războaielor daco-romane a rămas necunoscută.

Sarmizegetusa Regia, capitala dacilor din vremea regelui Decebal, a fost cucerită de romani, potrivit istoricilor, la finalul celui de-al doilea război purtat de împăratul Traian în Dacia (105 – 106).

Istoricii au descris adesea izbânda romanilor asupra dacilor, inspirați de izvoarele literare antice, dar și de scenele ilustrate pe Columna lui Traian din Roma - considerată una dintre capodoperele Antichității.

În primăvara anului 106, romanii au trecut Dunărea pe podul de piatră de la Drobeta, ridicat din ordinul împăratului Traian și au reușit să avanseze spre interiorul țării, bazându-se pe o armată numeroasă.

„Îndârjita şi eroica rezistenţă a dacilor va fi înfrântă treptat şi Sarmizegetusa încercuită. Aici se va desfăşura ultimul episod al dramaticei încleştări. Marea cetate va fi supusă unui îndelungat şi sistematic asediu, înfăţişat într-un şir de scene ale Columnei lui Traian. Suntem în vara anului 106 şi este posibil ca arşiţa să fi contribuit la chinul celor asediaţi. Decebal a reușit, împreună cu mai mulţi războinici, să părăsească cetatea asediată. El se îndreaptă călare spre răsărit, însă romanii prind de veste şi-l urmăresc. În scurt timp a fost înconjurat de o unitate de cavalerie romană. Una dintre scenele columnei ni-l înfăţişează pe mândrul rege dac ce a preferat moartea decât umilinţele ce-l aşteptau, tăindu-şi beregata cu un paloş scurt (scena CXLV)”, informa istoricul Ion Horaţiu Crişan, în volumul Civilizaţia Geto-Dacilor (ed. Dacica, 2008).

Columna lui Traian, clădită cu aurul dacilor

După moartea lui Decebal, a urmat cucerirea cetăților dacice și a celor mai bogate ținuturi ale dacilor în resurse naturale (aur, sare și metale).

Deși războaiele dintre daci și romani nu au încetat, împăratul roman Traian a reușit să se întoarcă la Roma cu marile comori ale Daciei. Iar pentru a-și ilustra izbânda transformă complet centrul capitalei Imperiului Roman.

„Dădu spectacole timp de o sută şi douăzeci şi trei de zile, în cursul cărora au fost ucise cam unsprezece mii de animale sălbatice şi domestice. Au luptat zece mii de gladiatori. De asemenea, în această vreme, Traian construieşte drumuri de piatră prin mlaştinile pomptiene, cu clădiri pe margini şi cu poduri măreţe. Topeşte toată moneda deteriorată. Întemeie biblioteci şi ridică în for o columnă foarte mare, atât spre a-i sluji ca mormânt, cât şi ca o dovadă de măreţie a lucrărilor din for. Căci tot locul acela fusese muntos, iar el îl săpă atât cât se înălţă columna, şi în felul acesta făcu o piaţă netedă”, relata autorul antic Dio Cassius.

Istoricul Radu Vulpe a fost unul dintre primii oameni de știință români care au cercetat în detaliu scenele Columnei lui Traian, după ce în anii ‘60, o copie la scară naturală a monumentului a fost adusă în România. Reproducerea a fost în anii ‘40, din ciment alb, armat, amestecat cu praf de marmură.

Potrivit savantului, imensele tezaure capturate de romani din Dacia au fost folosite ca plată pentru construcția forumului din Roma și a Columnei, iar un deal a trebuit retezat pentru a face loc acestora.

„Cu mâna de lucru a miilor de sclavi, în rândul cărora se numărau, desigur, și foarte mulți captivi daci, această muncă imensă a fost dusă la capăt. După calculele făcute, peste opt sute cincizeci de mii de metri cubi de piatră și pământ au fost săpați și transportați în altă parte a orașului. Pe terenul astfel nivelat s-a construit, prin iscusința vestitului arhitect Apolodor din Damasc, cel mai mare dintre forurile imperiale, egalându-le ca spațiu pe toate celelalte la un loc și depășindu-le mult prin bogăția și amploarea clădirilor dimprejur, printre care se impuneau atenției, în primul rând, două vaste complexe semicirculare numite exedrae, o uriașă basilica având la extremități câte o mare absidă, două biblioteci (una pentru volume latine, alta pentru cele grecești) și un arc de triumf. Între cele două biblioteci a fost înălțat un monument de un aspect cu totul original, constând dintr-o enormă coloană izolată, în stil doric, sprijinită pe un piedestal paralelipipedic și măsurând o înălțime totală de circa 40 de metri, cu un diametru care abia trecea de trei metri în medie, ceea ce îi dădea un profil zvelt”, arăta Radu Vulpe, potrivit volumului „Columna lui Traian” (Cimec - 2002).

Deasupra columnei de marmură se ridica statuia împăratului Traian, înaltă de șase metri, realizată din bronz și poleită cu aur, iar în interiorul piedestalului avea să fie depusă urna funerară a acestuia.

O inscripție de pe Columnă arăta că monumentul fusese realizat pentru a aminti, prin înălțimea sa, înălțimea dealului retezat pentru realizarea Forului lui Traian.

Columna lui Traian, simbol al puterii

În timp ce splendoarea forului antic a dispărut demult, Columna lui Traian a rămas unul dintre cele mai faimoase și mai bine conservate monumente din vremea Imperiului Roman.

Se înalță la aproape 40 de metri și a fost realizată de faimosul arhitect Apolodor din Damasc, între anii 106 și 113, pentru a comemora victoria împăratului roman asupra dacilor, după aproape două decenii de conflicte.

Monumentul triumfal era un simbol al puterii Imperiului Roman, iar în prezent a rămas un exemplu al supraviețuirii monumentelor antice, fiind o sursă de inspirație pentru numeroși artiști și oameni de știință.

Reliefurile în spirală ale Columnei lui Traian de la Roma redau în reprezentări artistice, detaliate, povestea războaielor daco-romane, așa cum a fost văzută de romani.

Întinzându-se pe o lungime de aproape 200 de metri, frescele în spirală înfățișează în ordine cronologică, de jos în sus, scenele semnificative ale celor două războaie daco-romane, purtate de împăratul roman.

„Scenele variază de la trecerea Dunării de către armata romană, construcția taberelor, discursurile împăratului către trupele sale și scenele de luptă, până la capturarea și execuția regelui Decebal. Vedeta principală a acestui film antic sculptat în piatră – împăratul Traian – apare în nu mai puțin de 58 de scene”, arăta arheologul Vedran Bileta, într-un articol despre Columna lui Traian.

Monumentul avea menirea să le amintească romanilor de cel care a comandat realizarea ei și le oferea privitorilor o experiență vie, interactivă - prin culorile vii în care erau pictate scenele și armele realizate din metal care o împodobeau.

Campania dacică a lui Traian a fost o realizare monumentală și este descrisă ca atare,a răta arheologul.

„În două conflicte purtate între anii 101 și 106 d.Hr., împăratul Traian a adunat zeci de mii de soldați, în nouă legiuni romane. După ce a construit două dintre cele mai lungi poduri pe care lumea antică le văzuse vreodată, Traian a trecut Dunărea, a învins de două ori puternicul regat dac, ștergându-l de pe hartă și a adăugat Imperiului Roman provincia bogată în resurse, Dacia. Pe lângă construirea magnificului monument, împăratul a comemorat triumful cu o monedă specială înfățișând Columna lui Traian”, scria Vedran Bileta.

Cercetătorul din Budapesta arată, însă, că oricât de atractivă, povestea spusă în frizele Columnei lui Traian nu este o poveste reală, ci o reprezentare idealizată a uneia.

„Au avut loc războaiele dacilor, iar romanii au fost învingători. Împăratul Traian și-a condus personal trupele, iar după război, a anexat provincia bogată în aur. Totuși, aceasta a fost povestea spusă de romani romanilor. Partea dacică a poveștii rămâne nespusă. La urma urmei, rolul principal al Columnei a fost de a glorifica realizările lui Traian și ale Imperiului Roman”, concluzionează autorul articolului.

Controversele morții regelui Decebal

Una dintre scenele cele mai încărcate de simboluri ale Columnei arată moartea lui Decebal (scena 116). Urmărit şi încolţit de legiunile romane, Decebal și-ar fi curmat viaţa înainte de a cădea în mâinile duşmanilor.

„Înainte de a fi atins de mâinile urmăritorilor, Decebal, într-o atitudine maiestuoasă şi sfidătoare, îşi taie gâtul cu sabia-i curbă. Artistul Columnei l-a surprins în cădere, cu genunchiul stâng în pământ, cu mâna stângă, crispată pe marginea mantiei, atingând rădăcina stejarului. Piciorul drept a alunecat lângă scutul mare, bogat împodobit. Cu ultima privire îşi înfruntă duşmanii”, scrie Radu Vulpe, potrivit volumului „Columna lui Traian” (ciMEC, 2002).

Legenda morții regelului dac devenise faimoasă în Imperiul Roman, chiar și într-o epocă în care informațiile circulau extrem de greu dintr-o parte în cealaltă a continentului și în care, deși dacii sunt menționați frecvent în izvoarele istorice, numele regelui lor apărea mai rar.

„Odată ce regele Decebal a murit, autoritățile romane au profitat la maximum de capturarea sa în formarea opiniei publice. Regele nu putea fi adus în triumf de către romani pentru a fi executat. Dar s-a întâmplat al doilea cel mai bun lucru: capul său a fost arătat armatelor și poporului din Roma”, arăta istoricul Christer Bruun, în lucrarea „Legenda lui Decebal” (Toronto, 2004).

Capul regelui dac ar fi fost aruncat pe treptele Gemonii, un loc din Roma unde erau expuse trupurile duşmanilor împăratului spre a fi batjocorite de mulţime, iar în final a fost ajuns în apele Tibrului, potrivit istoricilor.

Impactul pe care scenele redate pe Columna ridicată de Traian, la Roma, l-ar fi avut asupra populației din Imperiul Roman ar fi fost redus, consideră unii istorici, pentru că monumentul putea fi văzut doar de o mică parte a locuitorilor săi.

Însă legenda regelului dac, înfrânt de Traian, s-a răspândit în întreg Imperiul Roman.Columna a contribuit, în secolele următoare, la perpetuarea ei.

„Dintre toate monumentele Forului lui Traian, Columna este singurul care s-a conservat intact. N-au dispărut, în întunericul veacurilor medievale, decât urna de aur și statuia de bronz aurit a împăratului. Restul a ajuns în întregime până în zilele noastre”, arăta istoricul Radu Vulpe.

Monumentul a fost cruțat, fiind inclus în construcția unei vechi biserici. Lăcașul a fost apoi dărâmat, însă Columna a fost păstrată și repusă în valoare.

Două dintre cele trei semnificații ale sale din Antichitate, de mausoleu a împăratului Traian și de a arăta înălțimea de la care a fost retezată colina pentru realizarea Forului s-au pierdut, în schimb, a treia, de a reda povestea războaielor daco-romane, a rezistat trecerii timpului.