În primele săptămâni ale verii, numărul atacurilor organizate de luptători partizani a crescut în teritoriile ocupate de ruşi, în special în Herson, capitala provinciei de pe râul Nipro, cu o populaţie de 280.000 de locuitori. Pe 18 iunie, şeful închisorii de acolo, numit de ruşi, a fost rănit într-un atac exploziv. Patru zile mai târziu, o maşină-capcană a ucis un membru de rang înalt al administraţiei regionale. Şi acum două săptămâni, un atac asupra unui vehicul aparţinând şefului administraţiei pro-ruse a regiunii a fost dejucat. El supravieţuise deja unui atac în iunie.

În nord-estul ţării, în porţiunea ocupată a regiunii Harkov, un oficial instalat de Rusia a fost ucis la începutul săptămânii trecute. Între timp, au existat şi atacuri asupra infrastructurii vitale pentru război. De exemplu, un pod de cale ferată din sud, între Tokmak şi Melitopol, a fost aruncat în aer la începutul lunii iunie.

Cele mai multe astfel de operaţiuni tind să rămână secrete, dar DER SPIEGEL a putut vorbi cu agenţi ucraineni şi oameni activi din rezistenţa din teritoriile ocupate de ruşi, din părţile libere ale Ucrainei şi din străinătate. Mărturile lor subliniază cât de diversă a devenit deja rezistenţa faţă de trupele lui Vladimir Putin – şi cât de ameninţătoare ar putea deveni situaţia pentru ocupanţi. Sistemele de arme occidentale livrate recent, cum ar fi lansatoarele de rachete americane HIMARS, cu o rază de acţiune de 80 de kilometri, permit forţelor ucrainene să atace ţinte adânc în interiorul zonelor ocupate. În ultimele zile, au existat anunţuri despre distrugerea depozitelor de muniţie şi combustibil ruseşti şi a centrelor de comandă aflate sub foc. Toate acestea arată în mod clar că asistenţa din partea ucrainenilor în acele zone – cum ar fi transmiterea locaţiilor unde se află trupe şi depozitele ruseşti – este crucială în această etapă a războiului. Rezistenţa a devenit a cincea coloană a Kievului.

Cu toate acestea, autorităţilor ucrainene le-a luat destul timp să realizeze valoarea militară a propriului popor – şi nimeni nu ştie asta mai bine decât Volodimir Jemciugov. În vârstă de 51 de ani, este cel mai cunoscut membru al luptei de rezistenţă ucraineană. Luptătorul partizan provine din satul Krustalni din regiunea Lugansk şi a luptat împotriva ocupanţilor ruşi în urmă cu opt ani. Când ocupaţia separatiştilor conduşi de Moscova a început în provincia Donbas în 2014, urmată mai târziu de soldaţi ruşi obişnuiţi, el locuia în Georgia ca proprietar al unei companii de materiale de ambalare. Dar când s-a întors în ţara natală pentru o vizită, el spune că a fost martor cum „alcoolicii” luau controlul oraşului său, ucigându-i prietenii şi interzicând îngroparea cadavrelor soldaţilor ucraineni.

„Frica din ochii mamei mele a fost motivaţia mea de a face ceva”, spune Jemciugov. A decis să înfiinţeze o unitate de rezistenţă formată din mineri, manageri, medici şi profesori. „Pe atunci, nimeni nu ne lua în serios”, spune el, „pentru mulţi, eram doar terorişti. Acum, toată lumea se interesează brusc de noi”.

Ocupanţii le-au dat primele arme

A început cu 10.000 de dolari din banii săi şi un grup mic de prieteni. Unitatea a adunat mai întâi informaţii despre inamic. „Le-am adus soldaţilor ruşi bere şi ţigări, le-am mulţumit pentru protecţia acordată şi am adunat informaţii”, spune el. Ba chiar, ocupanţii au fost cei care le-au dat primele arme – pentru presupusa lor loialitate. Apoi au cumpărat mai multe arme de la separatişti corupţi. Grupul a atacat tabere militare şi soldaţi care se aflau întâmplător în locuri precum pub-uri sau saune. Au aruncat în aer şine de cale ferată, turnuri de transport, linii electrice şi, în mai multe rânduri, o conductă de gaz care trecea prin zonă.

Au adunat explozivii necesari din contacte private. „Krustalni este un oraş minier”, spune Jemciugov. „Ştiam să fac bombe chiar şi când eram copil”. El şi colegii săi de luptă nu au semnat contracte cu armata ucraineană decât după opt luni, devenind astfel agenţi.

El spune că a planificat şi a executat 30 de acţiuni de succes până când a lovit firul de unei mine în timpul unei operaţiuni din 28 septembrie 2015. Soldaţii ruşi l-au găsit grav rănit. A fost orbit şi medicii au fost nevoiţi să-i amputeze ambele mâini. A fost ţinut ca prizonier aproximativ un an şi a fost interogat şi torturat de nenumărate ori. În cele din urmă, a fost eliberat ca parte a unui schimb de prizonieri. Preşedintele ucrainean de atunci, Petro Poroşenko, i-a acordat cea mai înaltă onoare a ţării: Erou al Ucrainei.

Purtaţi haine discrete şi rămâneţi întotdeauna calmi

Jemciugov a învăţat de atunci să trăiască cu proteze, iar medicii din Köln, Germania, au reuşit mai târziu să-i restabilească vederea la un ochi şi să îndepărteze schije din mai multe părţi ale corpului său. El arată pe smartphone-ul său ce face acum pentru a se face util. Sub hashtag-ul #ResistanceMovement, explică pe canalul de YouTube al armatei ucrainene cum să scoţi din funcţiune camioanele ruseşti. De asemenea, scrie reguli de conduită pentru luptătorii partizani: purtaţi haine discrete şi rămâneţi mereu calmi, indiferent de situaţie.

Mai multe agenţii de securitate ucrainene sunt responsabile de activităţile rezistenţei, inclusiv serviciul militar de informaţii (HUR) şi forţele pentru operaţiuni speciale (SSO). Grupuri individuale de rezistenţă, cum ar fi Yellow Ribbon sau Armata Partizană Berdiansk, furnizează informaţii prin Facebook, Instagram, YouTube şi serviciul de mesagerie Telegram, şi colectează informaţii ei înşişi.

Doar cinci până la 10% dintre cei implicaţi comunică cu agenţiile ucrainene

Potrivit unui angajat al SSO, doar cinci până la 10% dintre cei implicaţi comunică cu agenţiile ucrainene. Alţii rezistă închizând magazinele când se apropie soldaţii ruşi sau distribuind pliante care ameninţă ruşii şi colaboratorii cu moartea. Rezistenţa include şi acordarea de recompense colaboratorilor sau refuzul de a elibera paşapoarte ruseşti, prevenind astfel referendumurile anunţate în teritoriile ocupate.

O educatoare de la o grădiniţă din Herson povesteşte cum oamenii de acolo respectă reguli stricte în viaţa lor de zi cu zi. „Vorbim despre rezistenţă doar cu cei mai apropiaţi prieteni”, spune ea. Educatoarea telefonează în mod regulat fiului ei, care locuieşte în străinătate, în Europa şi are o reţea de contacte în Herson.

Fiul ei îşi confirmă contul în timpul unui apel telefonic printr-o conexiune criptată. „Când primesc informaţii, le transmit imediat unui prieten din armata ucraineană”, spune el. „Uneori ei cer informaţii specifice şi apoi sun până când le obţin”.

Rapoartele cetăţenilor de pe teren „sunt la fel de importante în selectarea ţintei ca şi imaginile prin satelit

El îşi aminteşte cum un grup de tancuri ruseşti a ajuns la Herson. A a raportat acest lucru şi a fost distrus la scurt timp de artileria ucraineană. Un oficial al forţelor speciale confirmă că rapoartele cetăţenilor de pe teren „sunt la fel de importante în selectarea ţintei ca şi imaginile prin satelit”.

Ocupanţii sunt conştienţi de cât de mare este pericolul din partea rezistenţei. În Herson, aceştia iau acum măsuri din ce în ce mai brutale împotriva luptătorilor partizani. Ei şi-au întărit punctele de control şi au intensificat vânătoarea de oameni după un atac aerian executat cu precizie împotriva centrului lor de comandă din centrul oraşului, la începutul lunii iulie. Potrivit unor persoane publice, 600 de persoane au fost deja arestate, spune un activist. Dar probabil că sunt mai multe.

Sunt vremuri periculoase atât pentru ocupanţi, cât şi pentru luptătorii partizani. În sud, cetăţenii au început să se pregătească pentru ofensiva ucraineană ordonată de preşedintele Volodimir Zelenski. Un număr tot mai mare de oameni părăsesc oraşele de teamă de lupte de stradă iminente, în timp ce alţii adună mâncare, pregătesc cocktail-uri Molotov şi construiesc bombe.

Un lăcătuş din Energodar oraş ocupat din regiunea Zaporojie spune că are un întreg arsenal la subsol. „Dar eu şi prietenii mei vom folosi aceste arme doar când trupele noastre sunt aproape”, spune el. În cazul unei ofensive rapide, expertul militar ucrainean Oleg Jdanov speră la un război pe două fronturi pentru ocupanţi. „Atunci nu vor avea capacitatea de a opune rezistenţa”, spune el.

Jdanov crede că rezistenţa a fost prost organizată. „Am fi putut să strângem arme şi să antrenăm mai mulţi oameni”, spune el. De asemenea, el dă vina pe preşedintele Zelenski, care a minimizat ameninţarea războiului în discursul său de Anul Nou. Ţara, spune Jdanov, a pierdut timp preţios.

Cei activi în rezistenţă sunt conştienţi că pierderile sunt iminente. Dar, spune, un membru de la Energodar: „Dacă vrem să trăim în libertate în ţara noastră, nu avem de ales”.