Colliers International: 7 din 10 români vor să lucreze de acasă câteva zile pe săptămână, chiar şi după 15 mai

Colliers International: 7 din 10 români vor să lucreze de acasă câteva zile pe săptămână, chiar şi după 15 mai

Şapte din zece angajaţi români (70%) vor să continue să lucreze de acasă câteva zile pe săptămână, după relaxarea măsurilor pentru prevenirea răspândirii coronavirusului şi ieşirea din starea de urgenţă, arată un studiu Colliers International, publicat luni.

Conform datelor centralizate, 60% dintre cei chestionaţi cred că lucrul la distanţă ar fi util cel puţin o zi - două pe săptămână, iar 10% ar vrea să lucreze chiar 3 - 4 zile de acasă, în perioada următoare.

În acelaşi sens, un sfert dintre angajaţi se aşteaptă să revină la birou în luna mai, dar activitatea acestora în clădirile de birouri va fi reluată treptat, în funcţie de evoluţia epidemiei de coronavirus şi de măsurile anunţate mai departe de către autorităţi.

"Pentru a asigura angajaţilor distanţarea socială la birou, angajatorii trebuie să ia în considerare unele modificări de amenajare a spaţiului şi a mobilierului, mai ales în cazul birourilor de tip open space. Este necesară asigurarea unei distanţe recomandate de doi metri liniari între angajaţi, ceea ce înseamnă că va fi necesară creşterea spaţiului alocat per angajat de la 8 metri pătraţi, cât este în prezent media în clădirile de birouri de clasă A, la peste 15 metri pătraţi per angajat. În acest context, anumite companii vor trebui să permită unui procent din angajaţi să continue lucrul de acasă, astfel încât regulile privind distanţarea socială, dar şi de rotaţie să poată fi respectate", susţin specialiştii.

De asemenea, printre măsurile care pot fi implementate de către companii, pentru a-şi pregăti birourile pentru revenirea angajaţilor, se mai află rotirea birourilor din spaţiile deschise astfel încât aceştia să nu stea faţă în faţă, respectiv direcţionarea echipei către spaţii alternative de lucru din birou. Totodată, în recepţii pot fi instalate bariere temporare de plastic transparent, pentru a separa vizitatorii de biroul de recepţie, iar în birouri pot fi instalate partiţii înalte între birourile care se află faţă în faţă. Nu în ultimul rând, în sălile de conferinţe, după îndepărtarea unui număr de scaune, pot fi aplicate marcaje cu bandă pe pardoseală pentru a indica distanţa de siguranţă de doi metri între scaune, recomandă consultanţii Colliers International.

"Pentru a reduce atingerea mânerelor uşilor, este indicat să fie lăsate deschise uşile birourilor şi sălilor de conferinţe, cu excepţia cazului în care există o nevoie absolută de confidenţialitate. Din clădirile de birouri nu trebuie să lipsească nici indicatoarele care informează vizitatorii despre regulile de păstrare a distanţei, de spălare şi igienizare a mâinilor sau de purtare a măştilor în zonele publice. Folosind semnalizare, pot fi create căi unice, în sensul acelor de ceasornic prin spaţiu, iar prin adăugarea de bandă cu săgeţi pe pardoseala biroului poate fi indicată direcţia recomandată", notează sursa citată.

Potrivit sursei citate, proprietarii de clădirii vor trebui să asigure cu regularitate o igienizare completă a instalaţiilor de încălzire şi răcire şi a centralelor de tratare a aerului, dar şi acţiuni ce vizează dezinfectarea periodică cu o frecvenţă mărită şi soluţii speciale pentru grupurile sanitare şi spaţiile comune.

În ceea ce priveşte costurile minime pe care proprietarii de clădiri de birouri vor trebui să le facă, acestea vor fi de minim 2.000 de euro/lună pentru un imobil cu suprafaţă medie, se apreciază în rezultatele studiului citat.

Colliers International Group Inc. este unul dintre liderii globali în domeniul consultanţei imobiliare şi al managementului investiţiilor, cu operaţiuni în 68 de ţări şi peste 15.000 de specialişti.

În 2019, veniturile corporate ale companiei au fost depăşit 3 miliarde de dolari (3,5 miliarde de dolari, inclusiv afiliaţii), cu active gestionate de 33 miliarde de dolari. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 După chestia asta Geoană e out! Cine urmează?

2 „Na, că ți-am arătat și țâțele de bucurie”

3 Hm! Pe asta o știați?

4 Văduva lui Prigoană, Mihaela Botezatu, i-a dat o veste proastă Adrianei Bahmuțeanu: „Copiii nu vor să o vadă”

5 Care o fi faza cu știrea asta?