Colegiul Medicilor din România: Alăptatul - un drept al copilului şi al mamei

Colegiul Medicilor din România: Alăptatul - un drept al copilului şi al mamei

Colegiul Medicilor din România (CMR) atrage atenţia, cu prilejul Săptămânii Mondiale a Alăptării (1-7 august), asupra beneficiilor alăptării pentru sănătatea fizică şi emoţională a copilului şi a mamei.

"Colegiul Medicilor din România îşi alătură vocea campaniei mondiale menite să crească gradul de conştientizare privind importanţa alăptării şi să încurajeze măsurile pe teme legate de alăptare, inclusiv facilitarea accesului mamelor la consiliere pentru alăptare. Tema de anul acesta a Săptămânii Mondiale a Alăptării este 'Apărarea Alăptării - O responsabilitate comună' şi se concentrează pe modul în care alăptatul la sân contribuie la supravieţuirea, sănătatea şi bunăstarea tuturor, de la nivelul individului la nivel de societate şi naţiune, astfel că trebuie să fie o prioritate la nivel mondial", se arată într-un comunicat al CMR transmis, duminică, AGERPRES.

Colegiul Medicilor din România subliniază că alăptarea la sân poate fi legată de fiecare dintre cele 17 obiective de dezvoltare durabilă ale Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), printre care se numără "eradicarea sărăciei" pentru că alăptarea reprezintă modul ideal, natural şi accesibil oricărei mame pentru hrănirea nou-născutului ei, laptele matern fiind singurul aliment perfect adaptat nevoilor copilului nou-născut, "eradicarea foametei", alăptarea la sân până la doi ani şi chiar şi după aceea asigurănd nutrienţi de calitate, surse de energie, fiind combătute subnutriţia şi obezitatea şi asigurarea unei vieţi sănătoase.

"Alăptarea la sân este cel mai bun start al copilului în viaţă şi oferă nenumărate beneficii pentru sănătatea fizică şi emoţională atât a copilului, cât şi a mamei. Trebuie ţinut cont, însă, că, deşi vorbim de un proces natural, acesta nu este, întotdeauna, uşor şi că, de multe ori, mamele au nevoie de sprijin pentru a începe şi a susţine alăptarea. Salutăm adoptarea şi promulgarea Legii privind alăptatul în public, însă considerăm că nu trebuie să ne oprim aici şi că este nevoie şi de iniţiative care să faciliteze accesul mamelor la consiliere în alăptare, pentru a putea depăşi provocările legate de această perioadă", a declarat dr. Valeria Herdea, vicepreşedinte al Colegiului Medicilor din România.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii atrage atenţia că aproape 2 din 3 copii nu ajung să fie hrăniţi la sân exclusiv în primele 6 luni de viaţă, aşa cum este recomandat - o rată care nu s-a îmbunătăţit de decenii. De asemenea, 3 din 5 copii nu ajung să fie alăptaţi în prima oră de viaţă, în pofida beneficiilor. AGERPRES / (AS - autor: Livia Popescu, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ada Vîlceanu)


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!