Colegiul Medicilor din București anunță că susține demersurile medicilor de familie

Colegiul Medicilor din București anunță că susține demersurile medicilor de familie

Colegiul Medicilor din Municipiul București (CMMB) apreciază decizia Societății Naționale de Medicină de Familie de a recomanda membrilor săi semnarea contractului cadru pentru 2016 și precizează că susține solicitările medicilor de familie privind reducerea birocrației, clarificarea bazei legale și profesionale pentru conceptele de protocol terapeutic, protocol de prescriere și scrisoarea medicală.

Potrivit unui comunicat de presă al CMMB postat pe site-ul instituției, colegiul susține și armonizarea finanțării între segmentele sistemului medical, pentru "creșterea echilibrată a finanțării", și în cazul medicinei de familie, dar și al ambulatoriilor și spitalelor, îmbunătățirea cadrului legislativ pentru eliminarea unor "disfuncționalități care au dus la imputări" pentru activități nemedicale.

"CMMB va monitoriza modul în care aceste probleme vor fi rezolvate și își propune să tragă semnale de alarmă în cazul în care se constată derapaje sau noi probleme", precizează sursa citată.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen