Cojan (CNAS): Din 2023, cei care nu se prezintă la serviciile medicale de prevenţie ar putea fi sancţionaţi
Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Adela Cojan, a declarat joi că, începând cu noul contract-cadru din 2023, cei care nu se prezintă la medicul de familie pentru serviciile medicale de prevenţie ar putea fi sancţionaţi.
"De la 1 aprilie, programul-cadru şi normele de aplicare vor fi modificate. Bugetul alocat asistenţei medicale primare a cunoscut o suplimentare consistentă, aproape fără precedent, cu 22%. Interesul CNAS este de a lărgi pachetul de servicii de bază şi de a mai diminua din ceea ce înseamnă 'plata per capita'. Începând cu noul contract-cadru, din anul 2023, vrem să implementăm, în special, pachetele de prevenţie, care vor deveni obligatorii şi ne gândim inclusiv la elemente sancţionatorii (...) pentru cei care nu vin să îşi efectueze serviciile de prevenţie. Încercăm să responsabilizăm populaţia în legătură cu propria sănătate. Se practică în multe ţări, asociaţiile de pacienţi ne cer acest lucru, să începem să-i sancţionăm pe cei care nu se prezintă la serviciile de prevenţie. Va intra în atenţia noastră odată cu noul contract-cadru din 2023", a spus Cojan la Senat, la dezbaterea "Hepatitele virale post-pandemie - drumul spre eliminare, o provocare".
La masa rotundă organizată de Comisia de sănătate din Senat în parteneriat cu Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice, medici, pacienţi şi reprezentanţi ai instituţiilor statului au explicat, joi, paşii care trebuie urmaţi pentru eradicarea hepatitelor virale. AGERPRES