Cojan (CNAS): Ambulanţele private vor răspunde la 112 pentru a ajuta sectorul public în context COVID
Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Adela Cojan, a anunţat marţi că ambulanţele private vor răspunde, în perioada următoare, la apelul 112 pentru a ajuta sectorul public în contextul pandemiei de COVID-19.
"Este foarte îngreunat accesul ambulanţelor către pacienţii ce sună la 112 pentru testarea COVID. Ieri am făcut o serie de virări de credite bugetare de la alte domenii pentru a implica inclusiv ambulanţele private, care vor răspunde la acelaşi număr 112, pentru a ajuta sectorul public. În lupta aceasta trebuie să înţelegem cu toţii că fără un parteneriat public - privat, mai ales în condiţiile în care s-au restricţionat internările pentru afecţiunile programabile în spitalele COVID sau suport-COVID, acestora trebuie să le asigurăm accesul în celelalte instituţii sanitare fără să ţinem cont de forma de proprietate a instituţiei sanitare respective", a declarat şeful CNAS.
Adela Cojan s-a declarat îngrijorată de procentul mic de persoane imunizate anti-COVID în România.
"Ne îngrijorează procentul mic de vaccinaţi din ţara noastră. Tocmai de aceea am încercat şi noi pe toate căile posibile să încurajăm atât personalul medical, despre care ştim că este epuizat şi suprasolicitat în această perioadă, ca la rândul lor să încurajeze pe asiguraţii noştri, pe pacienţi să meargă spre centrele de vaccinare. (...) Cred că cea mai bună politică publică în momentul de faţă este aceea de a spune populaţiei adevărul. Da, avem un vaccin. Este adevărat, nu protejează sută la sută, fiindcă niciun vaccin din lume nu a protejat sută la sută. Este o protecţie parţială şi temporară. Probabil că va mai fi nevoie să facem şi un al patrulea cei care l-au făcut pe al treilea şi aşa mai departe. Adevărul este cel care va diminua din temerile şi incertitudinile din populaţie", a spus Cojan, prezentă marţi la cea de a III-a ediţie a videoconferinţei "Sănătate şi FARMA - Sistemul sanitar, sub valul al IV-lea".
În opinia sa, social media şi reţelele sociale au depăşit ca viteză de transmitere informaţiile venite din partea experţilor în domeniu.
"Din păcate, social media şi reţelele sociale au depăşit cumva ca şi viteză de transmitere a zvonurilor şi a teoriilor conspiraţioniste informaţiile care au venit mereu de la decidenţii din sănătate publică, epidemiologie, virusologie", a susţinut reprezentantul CNAS. AGERPRES/(A - autor: Roberto Stan, editor: Andreea Rotaru, editor online: Irina Giurgiu)