Codrin Ştefănescu îi răspunde primarului Brăilei: E nevoie de legile Justiţiei; ne-au vânat cu cătuşele în mână
Este nevoie de legile Justiţiei - a fost răspunsul secretarului general al PSD, Codrin Ştefănescu, la afirmaţia primarului Brăilei, Marian Dragomir, care a spus că, din punctul său de vedere, social-democraţii ar trebui să abandoneze acest subiect şi să vorbească mai mult despre realizările din judeţe.
"Da, Marian (Marian Dragomir - n.r.), este foarte corect, suntem un partid de oameni care construiesc, dar, în acelaşi timp, ce noi construim alţii încearcă să distrugă, pas cu pas. Este nevoie de legile Justiţiei. Este nevoie de tot ceea ce am făcut noi, pentru că sunt primari, viceprimari, consilieri judeţeni, municipali hărţuiţi cu cătuşele ani de zile, în toată ţara, pentru tot felul de mizerii şi aberaţii. Tot ce înseamnă PSD nemernicii ăştia au vânat pas cu pas, bucăţică cu bucăţică. Nemernicii ăştia ne-au vânat cu cătuşele în mână, cu nişte legi făcute de Macovei, crezând că ne sperie", a declarat duminică Ştefănescu.
Codrin Ştefănescu a participat la Brăila, la Conferinţa extraordinară de alegeri de la filiala PSD, unde pentru ocuparea funcţiei de preşedinte s-a înscris un singur candidat - senatorul Ion Rotaru, care a fost ales cu unanimitate de voturi.
"Ne-am fi dorit foarte mult să participe şi Liviu Dragnea, este prima şedinţă din acest turneu la care nu participă, ştiţi că medicii au decis aseară (n.r. - sâmbătă) să îl interneze. Sub conducerea lui Ion Rotaru, PSD Brăila va obţine un scor excepţional în alegeri. (...) Vă spun că este musai să câştigăm alegerile europarlamentare şi este obligatoriu să dăm preşedintele României", a arătat Codrin Ştefănescu.
Senatorul Ion Rotaru este cel care a condus PSD Brăila şi înainte ca această poziţie să fie preluată, pe 20 septembrie 2018, de fostul premier Mihai Tudose, care demisionat din partid pe 29 februarie şi s-a înscris în Pro România.
"Cu lucruri bune sau mai puţin bune, am reuşit întotdeauna să ieşim învingători, am reuşit întotdeauna să câştigăm toate bătăliile electorale, cu foarte mici excepţii. Am reuşit să obţinem scoruri foarte bune, bătând la scor, fără drept de apel, pe opozanţii noştri de aici, de la nivelul judeţului. Am avut un scor bun la alegerile precedente, putem să o facem şi de această dată. Apelul meu la dumneavoastră este să fim implicaţi, să fim acolo unde trebuie şi la momentul la care trebuie, în aşa fel încât cetăţenii care aleg să aleagă în cunoştinţă de cauză, în aşa fel încât noi, ca organizaţie, să ne clasăm în continuare pe locurile fruntaşe la toate tipurile de alegeri", a precizat Ion Rotaru.
La Conferinţa extraordinară de alegeri de la PSD Brăila au mai fost prezenţi vicepremierul Daniel Suciu, ministru al Dezvoltării Regionale, preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Mihai Fifor, ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, şi ministrul Apărării, Gabriel Leş. AGERPRES