Cod portocaliu și galben de ploi torențiale și vijelii în aproape toată țara. Harta județelor afectate

Cod portocaliu și galben de ploi torențiale și vijelii în aproape toată țara. Harta județelor afectate

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis noi avertizări Cod galben şi Cod portocaliu de instabilitate atmosferică şi ploi însemnate cantitativ, valabile până marţi seara în aproape toată ţara.

ploaie jpeg

Meteorologii au emis un Cod portocaliu de vreme rea, valabil până marţi, la ora 22:00, în nordul Olteniei, nord-vestul Munteniei şi sud-vestul Transilvaniei vor fi perioade cu averse torenţiale. În intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare, se vor înregistra cantităţi de apă de 40 - 50 l/mp şi pe arii restrânse de peste 60 - 70 l/mp.

De asemenea, în intervalul 22 august, ora 10:30 - 23 august, ora 22:00, va fi Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată în Oltenia, Transilvania, Maramureş, Muntenia, Dobrogea şi la munte, cea mai mare parte a Moldovei şi local în Crişana şi Banat. Se vor semnala averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi pe alocuri vijelii şi grindină, iar în perioade scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi 25 - 30 l/mp şi pe arii restrânse 40 - 50 l/mp.

În schimb, pentru regiunile sud-estice disconfortul termic va fi în continuare ridicat.

Avertizare de Cod portocaliu şi cod galben de furtuni şi vijelii FOTO meteoromânia ro jpg

Avertizare de Cod portocaliu şi cod galben de furtuni şi vijelii. FOTO: meteoromânia.ro

În prezent este în vigoare o avertizare hidrologică de cod portocaliu (valabilă până astăzi la miezul nopții pe anumite sectoare de râuri), respectiv cod galben (valabilă până mâine la ora 16.00). În intervale scurte de timp sau prin cumulare s-au înregistrat cantități de apă care au depășit local 20...40 l/mp și pe suprafeţe mai restrânse 50...70 l/mp.

Conform Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, debitele au fost în creştere datorită precipitațiilor căzute în interval și propagării, exceptând râurile din bazinele hidrografice: Tur, Vedea, Trotuș, Putna, Râmnicu Sărat, Buzău, Bârlad, bazinele mijlocii și inferioare ale Argeșului, Moldovei, Sucevei, Prutului, bazinele inferioare ale Jiului și Ialomiţei și râurile din Dobrogea unde au fost, în general, staționare.

Pe Someșul Mic, Arieș, cursul superior al Prutului şi pe cursul mijlociu și inferior al Someșului, debitele au fost în scădere.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”