Cod portocaliu de ninsori abundente la munte. Care este explicația meteorologilor
Un Cod portocaliu de ninsori abundente în Carpaţii Meridionali şi sudul Carpaţilor Orientali a fost emis de Administrația Națională de Meteorologie. Avertizarea este valabilă pe parcursul zilei de marţi, 4 aprilie, în special la altitudini de peste 1.400 metri.
Va fi zăpadă la munte
Potrivit meteorologilor, în zonele avertizate se va depune strat de zăpadă consistent în special la altitudini mai mari de 1400 m.
Vântul va avea intensificări cu viteze în general de 55...60 km/h şi vor fi perioade în care va fi viscol şi vizibilitate scăzută.
Vremea, în România , dar și în alte țări europene se va schimba radical semănând mai mult a iarnă decât a primăvară, chiar de astăzi, avertizează meteorologii. Vestul, centrul și Sudul Europei se vor afla sub alertă meteo de ploi puternice și temperaturi scăzute.
O masă de aer rece venită din Nord întâlnește un ciclon venit din Mediterană. Asta i-a făcut pe meteorologii din nouă țări, inclusiv România, să emită mai multe alerte meteo de ploi puternice, ninsori și temperaturi scăzute.
Prognoza pentru marți și miercuri
Astăzi, în majoritatea regiunilor din țară vremea va fi rece, cu precipitații sub formă de ploaie, în timp ce în Nord-Vest, Vest și în centrul țării se vor forma condiții de lapoviță și ninsoare.
Vântul va sufla cu putere mai ales la munte, unde viteza poate depăși 80-90 de kilometri/oră. Temperaturile maxime se vor încadra în intervalul 0-15 grade Celsius, iar cele minime, între -5 grade și 10 grade Celsius. În Carpații Meridionali și în sudul Carpaților Orientali va ninge abundent și se va depune un strat consistent de zăpadă mai ales la altitudini de peste 1.000 de metri.
La București va ploua pe parcursul întregii zile, iar vântul va sufla cu putere, cu o viteză de până la 50 de kilometri/oră. Temperatura maximă estimată va fi de 6 grade Celsius, iar cea minimă, de 4 grade Celsius.
Miercuri, va ploua în Sud și Sud-Est. Cantitățile de apă vor depăși 20-25 de litri pe metru pătrat, iar în unele zone din Sud-Vest, și 40-50 de litri pe metru pătrat. Vântul va avea intensificări și va bate în rafale de 55-60 de kilometri/oră în Muntenia și Oltenia, ajungând în unele zone și la 70-75 de kilometri/oră.
Pentru a doua parte a săptămânii sunt anunțate episoade cu precipitații mixte.
Sursa: adevarul.ro