CNSM: Se acumulează vulnerabilități privind creditarea populației, pragul de alertă fiind depășit pentru al șaselea trimestru
Gradul de îndatorare a populației s-a majorat considerabil, iar creșterea poate avea efecte negative importante atât asupra sistemului financiar, cât și asupra creșterii economice viitoare, se arată într-un comunicat de presă al Comitetului Național de Supraveghere Macroprudențială (CNSM), publicat pe site-ul propriu.
"În prezent, gradul de îndatorare s-a majorat considerabil, o treime dintre debitorii care au contractat un credit în ultimul an având, în medie, un grad de îndatorare de peste 55%', se arată în document.
Potrivit acestuia, cele mai recente analize arată că îndatorarea totală (sectorul companiilor nefinanciare și sectorul populației) continuă să se mențină sub pragul de alertă.
'La nivel sectorial se mențin semnalele care indică acumularea de vulnerabilități privind creditarea populației, pragul de alertă fiind depășit pentru al șaselea trimestru consecutiv în cazul creditelor ipotecare. În acest context, Comitetul Național pentru Supraveghere Macroprudențială a adoptat Recomandarea nr. R/4/2017 prin care se recomandă Băncii Naționale a României, în calitate de autoritate competentă, menținerea amortizorului anticiclic de capital pentru instituții de credit la 0 (zero) la sută, nivel implementat începând cu data de 1 ianuarie 2016, concomitent cu monitorizarea evoluțiilor privind îndatorarea sectorului populației', menționează sursa citată.
Potrivit acestuia, în scopul aprofundării analizelor care să sprijine fundamentarea deciziilor CNSM privind atenuarea riscurilor la adresa stabilității financiare ca urmare a creșterii îndatorării populației, CNSM a recomandat înființarea unui grup de lucru din care să facă parte reprezentanți ai Ministerului Finanțelor Publice și ai Băncii Naționale a României.
Cât privește companiile nefinanciare din România, Comitetul Național pentru Supraveghere Macroprudențială recomandă ca Guvernul, prin Ministerul Finanțelor Publice, împreună cu Banca Națională a României să înființeze un grup de lucru care să aprofundeze analizele privind sănătatea financiară a firmelor și să identifice soluții pentru ca, atât în sectorul public, cât și în cel privat, constrângerile bugetare ale firmelor să devină ferme.
Recomandarea vine în urma identificării unor vulnerabilități structurale cu privire la sănătatea companiilor nefinanciare, respectiv persistența rezultatelor negative pentru un grup numeros de firme, calitatea precară a capitalurilor proprii și numărul ridicat de firme cu capitaluri proprii sub limita reglementată sau inactive.
Consiliul general al CNSM este alcătuit din Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale a României — președintele CNSM, Florin Georgescu, prim-viceguvernatorul Băncii Naționale a României, Liviu Voinea, viceguvernator al Băncii Naționale a României, coordonator al activității de stabilitate financiară, Leonardo Badea, președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Ovidiu Răzvan Wlassopol, prim-vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară, Ion Giurescu, vicepreședinte al Autorității de Supraveghere Financiară, sectorul sistemului de pensii private, Ionuț Mișa, ministrul Ministerul Finanțelor Publice, Attila György, secretar de stat responsabil cu coordonarea promovării cadrului legal aferent piețelor financiare, Ministerul Finanțelor Publice, Enache Jiru, secretar de stat responsabil cu coordonarea managementului trezoreriei și datoriei publice, Ministerul Finanțelor Publice. De asemenea, directorul general al Fondului de Garantare a Depozitelor Bancare, Petre Tulin, participă la ședințele Consiliului general, fără drept de vot.
AGERPRES