CNSC: Trei contestaţii au fost admise privind licitaţia pentru manuale. Reevaluarea ofertelor continuă

CNSC: Trei contestaţii au fost admise privind licitaţia pentru manuale. Reevaluarea ofertelor continuă

Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) a decis, miercuri, continuarea procedurii pentru reevaluarea ofertelor depuse în cadrul licitaţiei pentru realizarea manualelor şcolare, după ce trei contestaţii au fost admise, şase admise în parte şi două respinse.

 Trei contestaţii admise privind licitaţia pentru manuale, reevaluarea ofertelor continuă

Preşedintele CNSC, Bogdan Lehel Lorand, a explicat că au fost primite 11 contestaţii privind licitaţiile pentru manunalele de clasa I şi a II-a, iar din acestea trei s-au admis, două au fost respinse fără interes, iar şase, admise în parte.

"În acest context, s-a dispus continuarea procedurii pentru reevaluarea ofertelor în zece zile", a spus preşedintele CNSC.

După deschiderea ofertelor, pe 17 iulie, asocierea Akademos Art SRL - Stand Agenţie Difuzare Carte SRL şi SC Aramis Print SRL au formulat contestaţii, care au fost respinse.

Membrii Federaţiei Editorilor din România (FER) au anunţat, în 21 august, că au depus 17 contestaţii şi au sesizat mai multe instituţii, inclusiv DNA, privind anumite nereguli legate de modul în care s-a făcut licitaţia pentru manualele şcolare.

Reprezentanta editurii Aramis, Ana Munteanu, a declarat că acuză CNEE de inconştienţă, pentru că pentru cele 24 de discipline au primit 61 de oferte şi, în urma licitaţiei, au fost acoperite doar nouă discipline, astfel că pentru 75 la sută dintre discipline nu sunt manuale.

Pricopie a informat Guvernul că CNSC se va propunţa miercuri asupra contestaţiilor la manuale

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie , a informat în şedinţa de Guvern că CNSC se va pronunţa miercuri asupra contestaţiilor depuse în urma licitaţiilor la manualele şcolare, urmând ca astfel noile manuale pentru elevi să poată fi tipărite, a declarat premierul Victor Ponta .

Ea a anunţat că a fost făcută o plângere la DNA pentru vicierea rezultatelor contestaţiilor.

Paul Balogh, de la Read Forward, a declarat că prejudiciul anchetat de DNA este, probabil, "cel mai mare jaf din domeniul educaţiei", precizând că s-ar fi putut cumpăra manuale pentru toţi copiii timp de 40 de ani.

Solicitat să spună dacă elevii de clasa I vor avea manuale noi pe bănci la începerea anului şcolar, Ponta a arătat că, în urma decizie Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC), ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, va da toate lămuririle necesare privind editarea manualelor şcolare.

Premierul a arătat că nu au mai fost tipărite noi manuale de aproximativ zece ani, iar de anul acesta va fi vorba şi de manuale digitale, ce pot fi descărcate online.

Ministrul Remus Pricopie declara, săptămâna trecută, că în 15 septembrie elevii din clasele întâi şi a doua vor avea şi manualele digitale, urmând ca până atunci să fie rezolvate toate contestaţiile, el precizând că ceilalţi elevi vor învăţa tot după vechile manuale.


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…