CNN: Zelenski, spionat? Ucraina își modifică o parte din planurile militare în urma scurgerii de documente

CNN: Zelenski, spionat? Ucraina își modifică o parte din planurile militare în urma scurgerii de documente

​Ucraina a fost nevoită să-și modifice o parte din planurile militare în urma scurgerii de documente clasificate ale Pentagonului, a declarat pentru CNN o sursă apropiată președintelui Volodimir Zelenski.

Volodimir Zelenski FOTO Profimedia

Volodimir Zelenski FOTO Profimedia

Un oficial din „Five Eyes” (SUA, Canada, Marea Britanie, Australia și Noua Zeelandă) și-a exprimat îngrijorarea cu privire la documentele scurse pe tema războiului din Ucraina, apreciind că acest lucru ar putea pune piedici în respingerea invaziei ruse.

El a subliniat că este alarmant să vezi un document datând din februarie intitulat: „Rusia-Ucraina: Bătălia pentru regiunea Donbas se îndreaptă probabil către un impas pe tot parcursul anului 2023”. Documentul semnalează anumite provocări în continuarea „rezistenței Ucrainei”.

Potrivit unei surse din anturajul lui Zelenski, Ucraina a modificat deja o parte din planurile militare.

Zelenski, spionat?

CNN scrie că a analizat 53 de documente din scurgerea de documente atribuite Pentagonului. Aceste documente oferă o perspectivă rară asupra modului în Washingtonul stă cu ochii atât pe aliați, cât și pe adversari.

Unul dintre documente sugerează, de exemplu, că Statele Unite l-ar fi spionat pe Volodimir Zelenski. Alte informații dă de înțețeles că armata ucraineană se află într-o situație dificilă, cu lipsuri de muniții și arme și neajunsuri în mărimea și pregătirea batalioanelor în timp ce se discută despre contraofensivă.

Informația cu privire la spionarea lui Zelenski a produs frustrări la Kiev, dar nu a fost considerată surprinzătoare, a recunoscut un oficial de la Kiev intervievat de CNN.

Una dintre preocupările Statelor Unite este ca sistemele cu rază lungă de acțiune care ar putea fi furnizate să nu fie folosite împotriva unor ținte din interiorul granițelor recunoscute internațional ale Rusiei. Un document evaluează că statul chinez s-ar putea folosi de un astfel de caz pentru a da vina pe NATO și a-și spori ajutorul pentru Rusia. Ucraina s-a angajat în repetate rânduri că va folosi armele primite de la aliații occidentali doar împotriva țintelor inamice din teritoriul său.

Preocupări în legătură cu avioanele de luptă donate Ucrainei

Un alt document, din 23 februarie, dezvăluie ce cred Statele Unite despre intențiile unor țări europene de a dona avioane de luptă Ucrainei, care le cere de peste un an. Intenția Bulgariei este catalogată drept o „provocare”, întrucât ar lăsa-o fără avioane de luptă pentru misiunile de polție aeriană până la primirea avioanelor F-16, a căror livrare este așteptată abia peste cel puțin un an.

Reuters a analizat de asemenea peste 50 de documente etichetate „Secret” şi „Top Secret”. Unele dintre ele, care conțin estimări ale victimelor de pe câmpul de luptă din Ucraina, par să fi fost modificate pentru a minimiza pierderile suferite de ruși.

Un document datat 23 februarie şi marcat „Secret” conține o estimare precum că sistemele de apărare antiaeriană S-300 ale Ucrainei vor fi epuizate până la 2 mai în ritmul actual de utilizare.

În plus, ucrainenii ar putea rămâne fără muniție până la mijlocul lunii aprilie pentru sistemul defensiv aerian Buk, în timp ce sistemele lor de apărare antiaeriană ar putea fi „reduse complet” până în data de 23 mai.

Totuși, Reuters semnalează că nu a putut verifica autenticitatea acestor documente.

Podoliak: „O cantitate foarte mare de informații fictive”

Dacă oficialii ucraineni tind să respingă autenticitatea documentelor scurse, oficialii americani recunosc că sunt reale, doar că unele dintre ele au fost modificate.

Această scurgere pare a fi o operațiune de dezinformare rusă pentru a semăna îndoieli cu privire la contraofensiva planificată de Ucraina, a declarat consilierul prezidențial Mîhailo Podoliak.

Există „cantitate foarte mare de informații fictive. Acestea sunt doar elemente standard ale jocurilor operaționale ale serviciilor secrete rusești. Și nimic mai mult”, a reacționat Podoliak, apreciind că regimul de la Moscova încearcă să preia din nou inițiativa în război.

Întrebat de CNN despre aceste documente care circulă pe Twitter și Telegram, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a răspuns: „Urmărim acest proces. Desigur, toată povestea devine mai complicată, dar nu poate influenţa deznodământul operaţiunii speciale (eufemismul ales de Moscova pentru războiul pornit împotriva Ucrainei, n. red.)”.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”