CNN: Armata ucraineană își intensifică antrenamentele cu noile arme occidentale în așteptarea unei noi ofensive rusești

CNN: Armata ucraineană își intensifică antrenamentele cu noile arme occidentale în așteptarea unei noi ofensive rusești

La câțiva kilometri de granița cu Belarus, soldați ai armatei ucrainene se antrenează cu gândul la o primăvară brutală pe câmpul de luptă.

Tanc T-72 pe câmpul de luptă din Donețk FOTO EPA-EFE

Tanc T-72 pe câmpul de luptă din Donețk FOTO EPA-EFE

În timp ce tancurile învechite de tip T-72 trag proiectele în ceață, trupele terestre exersează luarea cu asalt a unor clădiri abandonate. O parte din antrenament are loc în orașul ciudat de liniștit Prîpeat, pustiu după catastrofa nucleară din primăvara anului 1986, relatează CNN.

Cu toate că preia o duzină de camionete înarmate cu mitraliere și arme antiaerene menite să distrugă dronele inamicului, comandantul Serhii Naev crede că următoarea fază a acestui război se va axa pe tancuri. De câteva săptămâni încoace, Kievul exercită presiuni pentru a obține câteva sute de tancuri moderne, văzând în ele un mijloc de a-și apăra pozițiile și chiar de a respinge o nouă ofensivă rusă la scară mare.

„Desigur, avem nevoie de un număr mare de tancuri occidentale. Sunt mult mai bune decât modelele sovietice și ne pot ajuta să avansăm”, spune general-locotenentul Naev. „Înființăm noi unități militare. Următoarele noastre acțiuni vor depinde de pregătirea lor la luptă. Prin urmare, asistența occidentală este extrem de importantă”, adaugă el.

Kievul își pune speranțele mai ales în tancurile Leopard 2, de producție germană, care sunt relativ ușor de întreținut și manevrat pe câmpul de luptă. Atât conducerea militară, cât și cea politică de la Kiev se așteptau la o decizie pozitivă la reuniunea de vineri de la baza aeriană Ramstein, din Germania, dar Berlinul încă ezită, notează CNN.

După reuniune, ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov, a declarat că a avut „o discuție sinceră” pe tema tancurilor Leopard 2 cu noul său omolog german Boris Pistorius, iar procesul de consultări „va continua”.

„Suntem dezamăgiți. Înțelegem că unele țări au rețineri. Dar cu cât decurge mai greu, cu atât mor mai mulți soldați și civili”, afirmă consilierul prezidențial ucrainean Mîhailo Podoliak, exprimându-și totodată dorința ca Germania să preia inițiativa pe subiectul susținerii Ucrainei cu tancuri Leopard 2.

În opinia lui Podoliak, între 300 și 400 de tancuri moderne ar fi suficiente în fața a 3.000 de tancuri sovietice. „Ar accelera brusc ritmul războiului și ar iniția etapele finale”, consideră el.

Între timp, oficialii ucraineni spun că rămân fără piese de schimb pentru tancurile lor învechite, chiar dacă caută soluții de aprovizionare în alte state din fostul bloc sovietic.

Experții sunt de părere la rândul lor că tancurile germane ar putea face diferența pe câmpul de luptă. „Leopard 2 este un tanc de luptă modern, bine protejat, cu senzori buni”, explică pentru CNN cercetătorul Jack Watling, de la Institutului Regal de Cercetare pentru Apărare (RUSI).

„A fost proiectat inițial pentru a fi folosit de recruți. Prin urmare, este mai simplu de întreținut în condiții de luptă decât alte modele ale NATO, cum ar fi Challenger 2. Există, de asemenea, o linie de producție în funcțiune pentru aprovizionarea Leopard 2 cu piese de schimb”, precizează el.

În așteparea tancurilor germane, Ucraina primește transportatoare blindate Stryker, vehicule de luptă Bradley, obuziere din Finlanda, sisteme avansate de artilerie Archer și tunuri antitanc din Suedia.

În timp ce Moscova se pregătește să trimită la război încă 150.000 dintre bărbații mobilizați în toamnă, armata ucraineană este instruită în manevrarea și integrarea noului echipament.

Potrivit lui Podoliak, tancurile moderne ar putea ține liniile frontului pe loc. Războiul „nu s-ar extinde, ci ar rămâne în teritoriile ocupate (de ruși, n. red.) și ar urma să fie decis în luptele cu tancuri”, afirmă el.

În afară de tancuri, consilierul prezidențial ucrainean cere rachete cu rază de acțiune mai mare decât cea a sistemelor HIMARS furnizate Kievului (limitate la 80 de kilometri). Ținta: stocurile de armament și muniții repoziționate de invadatorii ruși în afara razei sistemelor HIMARS.

„Înțeleg că unele țări s-ar putea simți obosite de acest război. Dar noi suntem cei care plătim prețul pentru libertate. Noi suntem cei ai căror oameni mor din cauza agresiunii ruse”, conchide Mîhailo Podoliak.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!