CNCAV - vaccinare/Persoanele sub 65 de ani programate pentru prima doză în perioada 30 ianuarie-11 februarie, reprogramate

CNCAV - vaccinare/Persoanele sub 65 de ani programate pentru prima doză în perioada 30 ianuarie-11 februarie, reprogramate

Comitetul Naţional pentru Coordonarea Activităţilor de Vaccinare împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunţat vineri că a decis, ca măsură de siguranţă pentru asigurarea administrării rapelului, reprogramarea, începând cu data de 16 februarie, a celor 66.884 de persoane cu vârste sub 65 de ani care ar fi trebuit să primească prima doză între 30 ianuarie şi 11 februarie.

"CNCAV ia ca măsură de siguranţă, pentru asigurarea administrării rapelului la persoanele cărora li s-a administrat doza 1, reprogramarea, începând cu data de 30 ianuarie, a celor 66.884 persoane sub 65 de ani, pentru administrarea dozei 1, între 30 ianuarie şi 11 februarie, pentru data de 16 februarie şi ulterior, în ordinea planificării iniţiale", se arată într-un comunicat de presă.

Persoanele cu vârsta peste 65 ani rămân la programarea iniţială şi se va continua vaccinarea persoanelor din centrele rezidenţiale şi medico-sociale, a persoanelor dializate, imobilizate sau nedeplasabile şi a celor fără adăpost.

Fiecare persoană va fi înştiinţată prin SMS cu privire la data şi intervalul orar la care a fost reprogramată pentru vaccinare, va primi prin e-mail o nouă recipisă şi va regăsi informaţiile în secţiunea "Programările mele" din contul realizat în platforma de programare. Totodată, noile date vor fi comunicate şi telefonic.

CNCAV precizează că această situaţie este una temporară, până la data de 15 februarie.

Potrivit aceleiaşi surse, măsura a fost luată având în vedere diminuarea cantităţilor de vaccin livrate anterior de BioNTech/Pfizer, precum şi lipsa predictibilităţii privind tranşele de vaccin livrate de compania Moderna pentru lunile februarie şi martie, dar şi comunicatul Agenţiei Europene a Medicamentului din 28 ianuarie privind modificarea Rezumatului Caracteristicilor Produsului (RCP) Comirnaty, respectiv clarificarea indicaţiei de administrare a dozei de rapel la exact 21 de zile după administrarea primei doze.

"Precizăm că această companie farmaceutică a anunţat, astăzi, livrarea la data de 5 februarie a 42.000 de doze (reducere de aproximativ 20%), însă a oferit asigurarea că numărul acestora va fi suplimentat ulterior", precizează CNCAV.

Reprezentanţii CNCAV anunţau la începutul săptămânii că începând cu data de 28 ianuarie, 35.304 persoane care deservesc activităţi esenţiale programate la vaccinare în perioada 28 ianuarie-11 februarie sunt în curs de replanificare pentru administrarea primei doze. Programarea la vaccinare a acestor persoane s-a amânat cu 10 zile, începând cu data de 8 februarie, în ordinea programării iniţiale. AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / În dosarul campaniei lui Călin Georgescu sunt suspiciuni privind finanțări de la magnatul Ioan Niculae, fost ofițer de securitate / …

2 De citit ce scrie acest site american despre alegerile anulate din România...

3 VIDEO Ăsta este nesimțitul de la stat care are salariu 44.000 de lei pe lună, brut. Și mai are și tupeu...

4 „Haosul de la Nvidia este doar începutul”

5 Rusia propune împărțirea Ucrainei cu Ungaria și Slovacia. O nouă strategie geopolitică