CNAIR: La acest moment, nu există posibilitatea transferului Centurii rutiere a municipiului București din administrarea Companiei

CNAIR: La acest moment, nu există posibilitatea transferului Centurii rutiere a municipiului București din administrarea Companiei

Centura rutieră a municipiului București nu poate fi transferată din administrarea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), întrucât secțiunile A1-DN2, DN 2-A2 și centura de sud beneficiază de finanțare din fonduri europene nerambursabile pentru care se aplică principiul asigurării "durabilității" proiectelor cu finanțare europeană, respectiv monitorizarea pe parcursul implementării lor și ulterior, pe o perioadă de 5 ani de la finalizarea acestuia, afirmă reprezentanții CNAIR, marți, într-un comunicat de presă.

Afirmația acestora vine în urma solicitării primarului general, Gabriela Firea, îndreptată către Guvern, de a permite Municipalității să administreze și finalizeze lucrările inițiate la Centura Capitalei, mai ales în contextul în care aceasta a spus că argumentul referitor la pierderea fondurilor europene, în cazul unui astfel de transfer, nu se confirmă.

"Monitorizarea va urmări pe această perioadă ca investiția să nu sufere modificări substanțiale, conform art. 57(1) din Regulamentul Consiliului UE 1083/2006 privind dispozițiile generale referitoare la FEDR, FSE și FC, și anume modificări care rezultă dintr-o schimbare în natura proprietății asupra unui obiect din infrastructură sau care rezultă din încetarea activității productive. Drept urmare, la acest moment, nu există posibilitatea transferului Centurii rutiere a municipiului București din administrarea CNAIR SA", precizează CNAIR, în comunicat.

Potrivit sursei citate, Centura Bucureștiului se află în diferite faze de execuție, fiind parțial recepționată.

În prezent, este în derulare faza de actualizare a documentațiilor pentru promovarea din fonduri nerambursabile a sectorului de sud al Centurii, paralel cu derularea de către Banca Europeană de Investiții (prin fonduri nerambursabile alocate CNAIR în cadrul Acordului de Asistență PASSA încheiat cu Ministerul Fondurilor Europene pentru proiectele cuprinse în portofoliul POIM 2014-2020) a unui studiu privind abordarea optimă a acestui obiectiv — studiul ,,Drumuri Orbitale București'.

Până la momentul stabilirii acestei strategii, CNAIR are în derulare mai multe proiecte pentru realizarea Centurii Bucureștiului. Astfel, se află în execuție secțiunea A1-DN7, modernizare la 4 benzi, cu o lungime de 8,6 kilometri, stadiul fizic actual fiind la 57%.

De asemenea, în procedură de licitație se află sectorul cuprins între DN2-A2, în lungime de 11,4 kilometri (termen limită pentru primirea ofertelor 13.06.2017), și nodurile de la Centura de sud, intersecție DN4 și DJ 401.

"Centura București, sectorul cuprins între DN2-A2 — acest obiectiv prevede execuția lucrărilor pentru modernizarea a 11,524 km din Centura rutieră a municipiului București, sectorul DN2 (km 12+300)—A2 (km 23+750). Principalul scop al acestui obiectiv constă în sporirea capacității de circulație prin trecerea de la două la patru benzi — câte două pe sens, dar constă și în eliminarea unor intersecții la nivel prin realizarea unor noduri rutiere, a unor pasaje noi, precum și reabilitarea pasajelor și a podurilor existente", spune CNAIR.

În ceea ce privește nodurile de la Centura de sud, pe 2 mai 2017, a fost transmisă spre validare la ANAP documentația de atribuire pentru procedura de achiziție publică 'Lărgire la 4 benzi a Centurii rutiere a municipiului București Sud, între A2, km 23+600 și A1 km 55+520' — Lot I: amenajare nod rutier CB — DN4 (Oltenița) km 29+500 — km 33+190; Lot II Amenajare nod rutier CB — DJ401 (Berceni) km 33+190 — km 35+600".

În cazul DJ 401 (Berceni) — la intersecția cu DJ 401, spre satul Berceni, șoseaua de centură trece la nivel, în timp ce pe deasupra va fi construit un sens giratoriu suspendat (asemănător cu cel de la Domnești), iar în privința DN4 — la intersecție cu DN 4, spre Oltenița, șoseaua de centură va trece la nivel pe sub un sens giratoriu suspendat pe care se va muta actualul DN 4 (vor exista rampe de coborâre de pe giratoriul suspendat către toate direcțiile șoselei de centură), explică CNAIR.

"În perioada imediat următoare se va semna contractul cu antreprenorul pentru realizarea obiectivului 'Proiectare și execuție Pasaj Suprateran pe DJ 602, Centura București — Domnești'. Conform strategiei promovate de CNAIR SA, Ring 0 București, zona de sud — va fi realizat la profil de autostradă", subliniază sursa citată.

Primarul general Gabriela Firea a reiterat, marți, cererea adresată Guvernului de a permite Municipalității să administreze și finalizeze lucrările inițiate la Centura Capitalei, adăugând că argumentul referitor la pierderea fondurilor europene, în cazul unui astfel de transfer, nu se confirmă.

"Vin în fața dvs încă o dată cu o solicitate cordială, colegială, prietenoasă față de Guvernul României pentru a înțelege necesitatea ca Centura Capitalei să fie administrată de Primăria Generală, așa cum se întâmplă în cazul tuturor drumurilor importante din jurul marilor capitale europene. În mod evident, Municipalitatea este prima interesată pentru finalizarea acestui obiectiv strategic, atât pentru Capitala României, cât și pentru zona metropolitană — mă refer aici la județul Ilfov", a declarat edilul general, la forumul ''Fonduri europene. 2017 — un nou început'', organizat de Camera de Comerț și Industrie a României.

Primarul general a adăugat că, atâta vreme cât nu se va înțelege faptul că Primăria București are datoria de a rezolva această problemă, se va menține "același bilanț sumbru", după 27 de ani din cei 82 de kilometri de centură au fost realizați doar 20, în sensul lărgirii la două benzi pe cele două sensuri.

"Este un bilanț negativ pe care, din nefericire, din punctul meu de vedere, nu avem cum să îl rezolvăm cu puteri miraculoase, câtă vreme orice guvern, orice minister al transporturilor și fostul CNADNR — actualmente CNAIR — are în responsabilitate multe alte centuri ale orașelor, drumuri exprese, alte obiective strategice pentru țară. Nu înțeleg de ce nu ni se acordă — de fapt, o greutate pe umerii noștri — o mare răspundere, pentru că nu cerem Centura Capitalei la Municipiul București doar ca să ne fălim cu ea. Dacă o luăm în administrare înseamnă că ne-am făcut calculele, strategia, ne-am organizat, avem multă disciplină și vrem să finalizăm o dată pentru totdeauna Centura Capitalei, care înseamnă o viață mai bună pentru cetățeni, mai puțină poluare, mai puține accidente, siguranță în trafic, creșterea calității vieții tuturor", a precizat Firea.

Ea a subliniat că este vorba despre "o solicitare colegială", nu un atac la adresa Guvernului.

"Nu ne ocupăm cu atacuri, nu ne ocupăm cu polemici. Dar insist asupra acestui obiectiv și știu că în această perioadă se dezbate la nivelul Guvernului României, pentru că noi am transmis și în scris o solicitare în acest sens către domnul prim-ministru, către doamna viceprim-ministru Sevil Shhaideh, către ministrul Transporturilor, domnul Cuc, către toți factorii responsabili să analizeze cu celeritate transferarea în administrarea Primăriei Capitalei a Centurii Municipiului București. Ca un răspuns preliminar și neoficial, mi s-a spus că s-ar pierde fonduri europene, dar nu cred că este adevărat, deoarece m-am interesat și eu, iar aceste fonduri europene sunt alocate pentru obiectiv, nu pentru instituție", a spus edilul general.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…