CNADNR are 6.009 angajaţi, peste jumătate este personal TESA. Inginerii, egali ca număr cu economiştii şi juriştii
CNADNR are 6.009 de angajaţi, peste jumătate fiind personal tehnic, economic, de specialitate şi administrativ (TESA), iar numărul de ingineri (524) este aproape egal cu totalul economiştilor (418) şi consilierilor juridici (129) angajaţi.
CNADNR are 6.009 angajaţi, peste jumătate este personal TESA. Inginerii, egali ca număr cu economiştii şi juriştii (Imagine: Mihai Marginean/Mediafax Foto)
De asemenea, în cadrul CNADNR, personalul de conducere totalizează 1.072 de persoane (şef tură taxare, şef atelier, şef agenţie taxare, şef district, şef formaţie, şef sector, adjunct şef secţie, contabil şef secţie, şef birou, şef compartiment, şef serviciu, şef laborator, şef secţie, director adjunct, director economic, director comercial, director regional, director şi director general adjunct).
La nivelul CNADNR sunt aprobate 6.094 de posturi, iar la sfârşitul anului trecut erau ocupate 6.009 dintre ele, rezultă dintr-un document oficial.
Din cei 6.009 angajaţi ai companiei, 2.767 sunt muncitori şi 3.242 este personal TESA. Din numărul total de angajaţi TESA, 2.170 este personal de execuţie.
În documentul citat se arată că sunt 524 de ingineri, 418 de economişti, 129 de consilieri juridici, 849 de specialişti cu studii medii (controlor trafic, casier taxare, laborant, arhivar, secretar, casier, inspector resurse umane etc.), 75 specialişti cu studii superioare de scurtă durată (subingineri şi ingineri colegiu şi asimilaţi), 175 de specialişti medii lungă durată (chimist, geolog, specialist resurse umane, specialist relaţii publice, specialist realţii sociale, expert securitate şi sănătate în muncă, traducător, auditor intern etc.).
În anul 2013, bugetul alocat pentru cheltuielile de personal a fost de 229.023,33 mii lei, iar în anul 2014, nivelul cheltuielilor de personal este de 236.224,08 mii lei, se mai arată în documentul citat.
Sursa: mediafax.ro