CNA: Realitatea Plus - amendă de 50.000 de lei pentru acuzaţiile făcute de fostul deputat Cristian Rizea

CNA: Realitatea Plus - amendă de 50.000 de lei pentru acuzaţiile făcute de fostul deputat Cristian Rizea

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a sancţionat, marţi, cu o amendă de 50.000 de lei postul Realitatea Plus pentru că a încălcat legislaţia audiovizuală care prevede că informarea obiectivă a publicului se face prin prezentarea în mod imparţial şi cu bună-credinţă a principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie.

Întrunit în şedinţă publică, CNA a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcţia de specialitate, ca urmare a reclamaţiilor primite, constatând că, prin prezentarea acuzaţiilor aduse de fostul deputat Cristian Rizea, Realitatea Plus a încălcat prevederile art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, precum şi pe cele ale art. 40 alin. (1), (2), (3), (4), ale art. 64 alin. (1) lit. a, b, ale art. 66 şi ale art. 67 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual.

Rapoartele de monitorizare analizate au cuprins o serie de emisiuni difuzate în perioada 13 octombrie - 18 noiembrie, printre acestea fiind şi mai multe ediţii ale emisiunii "Culisele Statului Paralel".

Decizia Consiliului, propusă de Radu Herjeu, membru CNA, a fost votată în unanimitate, după mai multe ore de vizionări şi audieri.

Dorina Rusu, membru al CNA, a remarcat că postul nu a prezentat nicio dovadă pentru a proba acuzaţiile aduse de Cristian Rizea unor politicieni sau jurnalişti.

"Nu vreau să fie interpretări de tipul 'CNA i-a luat apărarea lui Radu Budeanu!'. Eu vreau să subliniez faptul că acest personaj, care sunt sigură că are multe informaţii, pentru că a văzut, că se întâlnea cu toţi, făcea parte din grupul lor, din grupurile lor, nenumărate grupuri, Dumnezeu ştie ce mai sunt alea despre care vorbeşte el acolo, probabil că în unele dintre informaţiile pe care le dă are dreptate. Problema este în tot ce s-a discutat aici (...), că nu am văzut probe. Ideea este că sunt nişte lucruri serioase, grave şi mie, dintre toate, cele legate de acuzaţiile de crimă mi se par cele mai grave. Dacă noi nu luăm poziţie, înseamnă că oricine orice poate să spună pe orice post", a spus Rusu.

La rândul său, Radu Herjeu a afirmat că decizia CNA reprezintă "un semnal pe care ar trebui să-l înţeleagă nu doar Realitatea Plus".

"Pentru că acest stil de a face 'jurnalism' nu este specific doar Realităţii Plus. Din păcate, însă, aşa cum au fost alte cazuri şi alte seriale nesfârşite de la alte posturi, care au fost sancţionate la vremea lor, avem acum acest serial, care, încă o dată, n-are nicio legătură cu jurnalismul şi, din păcate, a fost tratat în total dispreţ faţă de legislaţia audiovizuală şi faţă de nişte norme de bun simţ. Pentru că să ceri părerea cuiva acuzat de crimă, să-l opreşti pe cel care face acuzaţii peste acuzaţii fără nicio dovadă, astea ţin de bun simţ uman. Dacă nu le ai, nu te poate opri nicio deontologie şi nicio legislaţie să le... Deci, eu cred, eu sper să fie un semnal şi să înţeleagă că, totuşi, (...) că rolul televiziunii e cu totul altul", a subliniat Radu Herjeu.

Reprezentantul postului, Mihăiţă Avram, a susţinut că o serie dintre persoanele acuzate de Cristian Rizea au fost contactate de moderatori, aceştia din urmă neputând obţine un răspuns pentru a difuza dreptul la replică.

La şedinţa CNA au fost prezenţi omul de afaceri Radu Budeanu şi avocaţii acestuia, alţi reprezentanţi ai Realitatea Plus.

În aceeaşi şedinţă, membrii Consiliului au respins o cerere de revocare a deciziei de amendare a postului cu 10.000 de lei, adoptată săptămâna trecută.

*** Potrivit unui comunicat al CNA transmis, marţi, AGERPRES, art. 3 (2) din Legea audiovizualului prevede că "toţi furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi să favorizeze libera formare a opiniilor".

De asemenea, Codul de reglementare a conţinutului audiovizual stipulează la art. 40 că: (1) În virtutea dreptului la propria imagine, în cazul în care în programele audiovizuale se aduc acuzaţii unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale, acestea trebuie susţinute cu dovezi, iar persoanele acuzate trebuie contactate şi invitate să intervină pentru a-şi exprima punctul de vedere.

"În situaţia în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere sau nu a putut fi contactată prin încercări repetate, trebuie precizat acest fapt. (2) În cazul în care acuzaţiile prevăzute la alin. (1) sunt aduse de furnizorul de servicii media audiovizuale, acesta trebuie să respecte principiul audiatur et altera pars; respectarea acestui principiu presupune condiţii nediscriminatorii de exprimare până la finalul aceluiaşi program în cadrul căruia s-au făcut acuzaţiile. În situaţia în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere, trebuie precizat acest fapt. (3) Orice material înregistrat în care se aduc acuzaţii unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale trebuie să conţină şi opinia acesteia. În situaţia în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere sau nu a putut fi contactată prin încercări repetate, trebuie precizat acest fapt. (4) Moderatorii programelor au obligaţia să solicite ferm interlocutorilor să probeze afirmaţiile acuzatoare, pentru a permite publicului să evalueze cât de justificate sunt acestea", se arată în document.

Totodată, la art. 64 - (1) se prevede că "în virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii: a) asigurarea unei distincţii clare între fapte şi opinii; b) informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă", în timp ce art. 66 prevede că "în programele de ştiri şi dezbateri informarea în probleme de interes public, de natură politică, economică, socială sau culturală, trebuie asigurate imparţialitatea şi echilibrul şi să fie favorizată libera formare a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică".

La art. 67 din Cod se stipulează că "în exercitarea dreptului lor de a-şi exprima opinii sau puncte de vedere în legătură cu subiecte de interes public, prezentatorii şi moderatorii trebuie să asigure o separare clară a opiniilor de fapte şi nu trebuie să profite de apariţia lor constantă în programe într-un mod care să contravină exigenţelor de asigurare a imparţialităţii", mai precizează CNA. AGERPRES/(A, AS - autor: Daniel Popescu, editor: Florin Marin, editor online: Ady Ivaşcu)


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri