CNA le recomandă televiziunilor să nu transmită imagini de la ceremoniile funerare ale victimelor din Colectiv

CNA le recomandă televiziunilor să nu transmită imagini de la ceremoniile funerare ale victimelor din Colectiv

Membrii Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) au decis în ședința de marți să le recomande televiziunilor să nu transmită imagini de la priveghi și de la ceremoniile funerare ale victimelor din clubul Colectiv.

"Au început să vină reclamații (pe tema relatărilor de la televiziune despre tragedia din clubul Colectiv n.r.), se lucrează pe perioada respectivă și când vom avea gata monitorizarea va intra în ședință. Aș vrea să vă citesc un apel venit din partea familiilor lui Mihai Alexandru și Cătălinei Ioniță, victime ale tragediei din clubul Colectiv, care fac apel la decență și discreție, cerând reprezentanților instituțiilor publice mass-media, societății civile să respecte dreptul la intimitate al familiilor îndoliate", a declarat vicepreședintele CNA, Răsvan Popescu.

Potrivit acestuia, familiile cer presei să se abțină de la a filma, transmite, prelua imagini de la priveghi și ceremoniile funerare ca o dovadă de respect în memoria celor decedați. "O să vă rog să și urmăriți la monitorizare chestia aceasta", a adăugat Popescu.

La rândul său, Dorina Rusu, un alt membru CNA, a spus că a făcut o autosesizare privind modul în care a fost tratată tragedia.

"M-am uitat în primul rând ca telespectator, părinte, ca om normal, ceea ce am avut în vedere când am făcut această autosesizare nu a fost să amendez pe cineva neapărat, ci cred că este necesar să facem o analiză, să vedem cum s-au abordat lucrurile și mai ales pentru că eu cred că, dacă s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat, s-a întâmplat deoarece instituțiile din țara aceasta nu și-au făcut datoria așa cum trebuia", a fost de părere Dorina Rusu. AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / În dosarul campaniei lui Călin Georgescu sunt suspiciuni privind finanțări de la magnatul Ioan Niculae, fost ofițer de securitate / …

2 VIDEO Ăsta este nesimțitul de la stat care are salariu 44.000 de lei pe lună, brut. Și mai are și tupeu...

3 De citit ce scrie acest site american despre alegerile anulate din România...

4 „Haosul de la Nvidia este doar începutul”

5 Rusia propune împărțirea Ucrainei cu Ungaria și Slovacia. O nouă strategie geopolitică