CNA: Cristina Pocora - propunerea pentru funcţia de preşedinte al Consiliului; urmează votul Parlamentului
Cristina Ancuţa Pocora este propunerea Consiliului Naţional al Audiovizualului pentru a ocupa funcţia de preşedinte, decizia fiind luată miercuri în şedinţa CNA.
Votul a fost secret, iar şedinţa CNA s-a desfăşurat cu uşile închise în timpul alegerilor.
Propunerea CNA va fi înaintată Parlamentului, pentru a fi aprobată de plen, cel mai probabil lunea viitoare.
Plenul Parlamentului a respins, pe 15 iunie, cu 35 voturi 'pentru' şi 240 'împotrivă', raportul de activitate al Consiliului Naţional al Audiovizualului pe anul 2020.
"Automat, preşedintele CNA îşi încheie mandatul", a precizat, după vot, preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban.
Comisiile de cultură reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au propus, anterior, respingerea acestui raport, iar Comisiile pentru buget au avizat negativ contul de execuţie bugetară al CNA pe anul 2020.
Preşedintele Comisiei de cultură din Camera Deputaţilor, Iulian Bulai, a precizat că respingerea raportului de activitate al CNA de către plenul Parlamentului duce la "eliberarea din funcţie" a preşedintelui instituţiei, Monica Gubernat.
***
Consiliul Naţional al Audiovizualului este unica autoritate de reglementare în domeniul programelor audiovizuale, o instituţie publică autonomă aflată sub control parlamentar, condusă de un consiliu format din 11 membri.
Aceştia sunt numiţi, pentru un mandat de şase ani, de Parlamentul României, la propunerea Senatului (3), a Camerei Deputaţilor (3), a Preşedintelui României (2) şi a Guvernului (3).
Consiliul se reuneşte de două ori pe săptămână, marţea şi joia. Şedinţele CNA sunt publice, la ele putând asista toţi cei interesaţi.
Actualul Consiliu este format din 11 membri, care au un mandat de şase ani. Aceştia sunt: Monica Gubernat, Nicolaie Bălaşa-Sorescu, Eva Borsos Orsolya, Cristina Ancuţa Pocora, Răsvan Popescu, Dorina Rusu, Oana Simona Dincă, Valentin-Alexandru Jucan, Ramona Elena Sorescu, Mircea Toma, Ionel Palăr.
De la înfiinţarea CNA în 1992, Consiliul a avut şapte preşedinţi: Titus Raveica, Sorin Moldovan, Şerban Madgearu, Ralu Filip, Răsvan Popescu, Laura Georgescu şi Monica Gubernat. AGERPRES