CNA: Antena 3, B1 TV, Realitatea Plus, România TV - somaţii publice
Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat, marţi, cu somaţii publice, posturile Antena 3, B1 TV, Realitatea Plus, România TV, din cauza încălcării prevederilor legislaţiei audiovizuale referitoare la informarea corectă şi prezentarea în mod imparţial şi cu bună-credinţă a opiniilor şi faptelor.
Potrivit unui comunicat al CNA, transmis AGERPRRES, Consiliul a analizat, în şedinţa publică de marţi, rapoartele de monitorizare întocmite de direcţia de specialitate ca urmare a reclamaţiilor primite şi a decis să aplice câte o somaţie publică următoarelor posturi:
* Antena 3 - deoarece în cadrul emisiunii "Punctul de întâlnire" din data de 23 octombrie a fost prezentat un material înregistrat fără a se ţine cont de prevederile art. 40 alin. (3) din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual (printre titlurile afişate "Munţii Făgăraş în pericol uriaş; Firme dubioase vor să acapareze mii de hectare; Pădurarii disperaţi: Munţii Făgăraş în pericol!; Cine sunt miliardarii care vor Munţii Făgăraş; Pădurarii: Munţii Făgăraş în pericol uriaş").
Potrivit art. 40 (3), "orice material înregistrat în care se aduc acuzaţii unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale trebuie să conţină şi opinia acesteia". "În situaţia în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere sau nu a putut fi contactată prin încercări repetate, trebuie precizat acest fapt", precizează CNA.
* Antena 3 - pentru încălcarea dispoziţiilor art. 64 alin. (1) lit. b) din Cod în cadrul ediţiei informative de la ora 24,00 din data de 01.11.2020, în care a fost prezentată ştirea "Petrecere fără măsuri sanitare în Caraş-Severin; Oamenii au sărbătorit victoria unui primar PNL".
Conform articolului menţionat, "În virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă";
* B1 TV - deoarece în ediţia din 9 octombrie a emisiunii "Breaking News", radiodifuzorul nu a respectat prevederile art. 66 din Codul audiovizualului care stipulează că "în programele de ştiri şi dezbateri informarea în probleme de interes public, de natură politică, economică, socială sau culturală, trebuie asigurate imparţialitatea şi echilibrul şi să fie favorizată libera formare a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică";
* Realitatea Plus - pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 40 alin. (1) din Codul audiovizualului la difuzarea emisiunii "Legile puterii" din data de 13 octombrie, conform cărora "în virtutea dreptului la propria imagine, în cazul în care în programele audiovizuale se aduc acuzaţii unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale, acestea trebuie susţinute cu dovezi, iar persoanele acuzate trebuie contactate şi invitate să intervină pentru a-şi exprima punctul de vedere. "În situaţia în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere sau nu a putut fi contactată prin încercări repetate, trebuie precizat acest fapt", se precizează în Cod;
* România TV - deoarece în emisiunile informative "Breaking news" de la ora 13,59 şi "Ştirile România TV" de la ora 16,00 din data de 4 noiembrie a fost difuzată o ştire, având ca titluri: "Mascaţii peste tatăl deontologului de la tv / Descinderi la politicianul care înregistra discuţii private / Ce a comis politicianul traseist, probele ridicate", fără a respecta dispoziţiile art. 64 alin. (1) lit. b) din Codul audiovizualului.
Articolul amintit stipulează că "în virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă", mai informează CNA. AGERPRES