CNA a revenit asupra unei decizii și a amendat Antena 3 cu 5.000 de lei
Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a amendat marți Antena 3 cu 5.000 de lei, revenind asupra unei decizii de săptămâna trecută, în care acordase drept la replică CSM.
CNA a luat în discuție o solicitare a Dorinei Rusu de rediscutare a deciziei CNA din 2 februarie de acordare a dreptului la replică pentru CSM. Astfel, Consiliul a decis marți, prin vot, la propunerea lui Radu Herjeu, sancționarea Antenei 3 și obligarea postului să ofere dreptul la replică CSM.
Anterior, un alt membru CNA, Alexandru Jucan, a propus sancționarea postului cu 30.000 de lei, însă nu a întrunit numărul de voturi.
CNA a decis, cu șapte voturi 'pentru' și două 'împotrivă', că Antena 3 a încălcat prevederile articolului 40, alin. 1,2 din Codul audiovizualului.
Potrivit Codului audiovizualului, "în virtutea dreptului la propria imagine, în cazul în care în programele audiovizuale se aduc acuzații unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale, acestea trebuie susținute cu dovezi, iar persoanele acuzate au dreptul să intervină pentru a-și exprima punctul de vedere; dacă acuzațiile sunt aduse de furnizorul de servicii media audiovizuale, acesta trebuie să respecte principiul audiatur et altera pars; în situația în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere, trebuie să se precizeze acest fapt. Moderatorii programelor au obligația să solicite ferm interlocutorilor să probeze afirmațiile acuzatoare sau să indice, cel puțin, probele care le susțin, pentru a permite publicului să evalueze cât de justificate sunt acuzațiile".
CNA a hotărât, săptămâna trecută, că postul de televiziune Antena 3 trebuie să acorde drept la replică Direcției Naționale Anticorupție (DNA) și Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) pentru ceea ce consideră cele două instituții a fi "acte de dezinformare" comise în ediții ale emisiunii "Sinteza zilei" și "Esențial", care au fost reclamate la forul audiovizual. Dorina Rusu, membru în CNA, a spus că va cere rediscutarea deciziei. Acordarea dreptului la replică a fost propusă de Monica Gubernat și a fost votată de șase din cei 11 membri CNA — Gabriel Tufeanu, Radu Herjeu, Dorina Rusu, Radu Călin Cristea, Răsvan Popescu și Monica Gubernat.
Totodată, în cadrul ședinței de marți, CNA a respins o solicitare de rediscutare a unor decizii ale Consiliului adresate de Monica Gubernat în legătură cu cuantumul unei amenzi acordate postului B1 TV. Decizia CNA a fost luată în urma analizării solicitării Monicăi Gubernat și a unei adrese de la B1 TV de reanalizare a Deciziei de sancționare a postului cu amendă în cuantum de 10.000 de lei.
AGERPRES