CNA a primit 25 de sesizări pentru limbajul agresiv şi gesturile obscene făcute de Mircea Badea în direct

CNA a primit 25 de sesizări pentru limbajul agresiv şi gesturile obscene făcute de Mircea Badea în direct

Potrivit Paginademedia.ro , Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a primit, în ultimele două zile, 25 de sesizări care reclamau limbajul agresiv al controversatului realizator TV, Mircea Badea . Dacă joi, la amiază, erau înregistrate cinci reclamaţii, numărul lor a ajuns, până sâmbătă, la 25.

În ultimele două săptămâni, Mircea Badea a prezentat emisiunea „În gura presei“ din faţa clădirii Antenei 3, din Băneasa, în semn de protest faţă de punerea sub sechestru a sediului. Timp de câteva ediţii, Badea a criticat motocicliştii care treceau prin zona Băneasa, în timpul emisiunii sale, şi îşi turau motoarele. Astfel, miercuri seară, câţiva motocicliştii, enervaţi la rândul lor de comentariile prezentatorului TV, au încercat să bruieze emisiunea „În gura presei“.

„Prietene, dacă-l prind pe ăsta, va fi cel mai mare rating din istoria emisiunii. Dar, hai să fim optimişti, poate când îşi agită el pârţâietoarea aia, se lipeşte dracului de un stâlp şi se rezolvă cazul“, a spus Mircea Badea, în timpul pasei de la Sinteza Zilei, citat de Paginademedia.ro. Dovadă cu realizatorul TV nu glumea este bâta pe care acesta o ţinea în mână, cu intenţia de a-l ataca pe motociclist.

„Eu tot o să rezolv un handicapat mintal din ăsta, rău de tot, de o să intru la pârnaie pe bune, zece ani cu executare, măcar. (...) Prietene, eu pe ăsta o să-l caut acasă (...) Hai, să moară în chinuri groaznice, dacă se poate şi să le sărim cu picioarele pe cap“, a mai spus Mircea Badea.

Într-un alt moment, când motociclistul a trecut din nou prin faţa sediului Antenei 3 , Badea l-a înjurat şi i-a arătat semne obscene.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”