CNA a amendat B1, cu 7.500 lei, pentru emisiunea în care Traian Băsescu s-a referit la DNA şi ICCJ

CNA a amendat B1, cu 7.500 lei, pentru emisiunea în care Traian Băsescu s-a referit la DNA şi ICCJ

CNA a decis, marţi, să amendeze B1 TV, cu 7.500 de lei, pentru emisiunea "X-Press" din 6 aprilie, în care fostul preşedinte Traian Băsescu a făcut mai multe referiri, inclusiv la adresa DNA şi ICCJ, şi a adus acuzaţii, fără ca moderatorul programului, Sabin Orcan, să ceară dovezi.

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a analizat, în şedinţa de marţi, emisiunea "X-Press" din 6 aprilie. În legătură cu această emisiune s-a autosesizat un membru al Consiliului, Valentin Jucan, care însă nu participă la şedinţa de marţi a CNA. De asemenea, CNA a primit o sesizare de la un telespectator în legătură cu această emisiune.

Totodată, CNA a analizat, marţi, emisiunea "Ultimul cuvânt", moderată de Cătălin Striblea şi difuzată la televiziunea B1 TV, pe 29 aprilie. După difuzarea acestei emisiuni, CNA a primit o sesizare de la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) în legătură cu declaraţii referitoare la justiţie făcute de Traian Băsescu în acest program.

În cazul emisiunii "Ultimul cuvânt" din 29 aprilie, CNA a considerat că nu a fost încălcată legislaţia audiovizualului.

În schimb, în cazul emisiunii "X-Press" din 6 aprilie, membrii CNA au decis să amendeze B1 TV cu 7.500 de lei, pentru încălcarea articolului 40, alineatul 2 din Codul audiovizualului, potrivit căruia "moderatorii programelor au obligaţia să solicite ferm interlocutorilor să probeze afirmaţiile acuzatoare sau să indice, cel puţin, probele care le susţin, pentru a permite publicului să evalueze cât de justificate sunt acuzaţiile".

Amenda a fost aplicată la propunerea vicepreşedintelui CNA, Răsvan Popescu, fiind susţinută de şapte membri ai Consiliului (Florin Gabrea, Viorel Buda, Monica Gubernat, Radu Herjeu, Dorina Rusu, Răsvan Popescu şi Radu Călin Cristea). Un singur membru al CNA prezent la şedinţa de marţi, Lorand Turos, a votat "împotriva" acestei sancţiuni, precizând că, din punctul său de vedere, nu a fost încălcată legislaţia audiovizualului.

În cazul emisiunii "X-Press" din 6 aprilie au fost făcute şi alte două propuneri de sancţiune - 10.000 de lei (făcută de Radu Călin Cristea) şi 5.000 de lei (Radu Herjeu) -, însă acestea nu au întrunit numărul minim necesar de voturi (şase) pentru a fi aplicate.

Radu Herjeu a spus că în emisiunea "X-Press" din 6 aprilie au fost dese încălcări ale articolului 40, alineatul 2 din Codul audiovizualului, întrucât moderatorul Sabin Orcan nu i-a solicitat deloc dovezi fostului preşedinte Traian Băsescu, atunci când acesta a făcut diverse acuzaţii.

Herjeu a făcut referire la mai multe afirmaţii făcute în respectiva emisiune de Traian Băsescu, pentru care nu a prezentat probe, respectiv: faptul că fostul preşedinte a spus despre premierul Victor Ponta că a fost "ofiţer acoperit", faptul că oamenii sunt ţinuţi în arest şi torturaţi până când spun ce vrea procurorul, faptul că arestările sunt făcute în vederea unei mărturisiri, faptul că Dan Şova a distrus probe, faptul că el este fluierat de oameni plătiţi de Voiculescu.

"Fostul preşedinte a început să tragă în toată lumea, ceea ce e dreptul domniei sale, dar chiar cred că moderatorul ar trebui să-i ceară şi probe (...) Înţeleg că uneori moderatorii sunt copleşiţi de invitatul din studio (...), dar trebuie să îl întrebe de dovezi măcar de formă, pentru că, dacă nu întreabă nici măcar de formă, încalcă legislaţia audiovizuală", a spus Radu Herjeu.

"E o ploaie de acuzaţii, pui mâna pe o mitralieră şi tragi în toate direcţiile", a spus şi membrul CNA Radu Călin Cristea despre respectivele afirmaţii ale fostului preşedinte Traian Băsescu.

"Dânsul are voie să spună orice doreşte, dar moderatorul are rolul de a-i cere dovezi", a spus, la rândul său, membrul CNA Monica Gubernat.

De cealaltă parte, reprezentantul B1 TV, Rareş Aniţa, a spus în şedinţa CNA de marţi că subiectele din emisiunile "X-Press" şi "Ultimul cuvânt" au fost intens dezbătute în ultima vreme în spaţiul public, în special după difuzarea respectivelor programe. "Nu poate să interzică nimeni discutarea problemelor care ar putea interveni în sistemul judiciar. Nu am făcut decât să dezbatem acest subiect", a spus Rareş Aniţa.

Pe de altă parte, pe 7 aprilie, când s-a autosesizat în cazul emisiunii "X-Press" din 6 aprilie de la B1 TV, Valentin Jucan a amintit că CNA are un protocol de colaborare cu Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).

"Având acest protocol cu Consiliul Superior al Magistraturii, eu doresc să solicit direcţiei de monitorizare un raport de monitorizare pentru emisiunea de aseară de la B1 TV, în care a fost prezent fostul preşedinte al României Traian Băsescu. Şi fac referire strict la două chestiuni. Este vorba despre referirile pe care le-a avut la adresa DNA şi ICCJ. Nu mă interesează pe mine în mod special referirile la alte servicii, dar aceste două instituţii cred că fac parte din acel protocol. De asemenea, au fost făcute declaraţii cum că se fac arestări special în timpul anumitor emisiuni de la anumite posturi de televiziune. Cred că sunt nişte declaraţii pe care ar trebui măcar să le avem în faţă şi să vedem dacă putem să avem o discuţie sau măcar un schimb de documente cu cei de la CSM, pentru că, în momentul în care nu orice persoană, ci fostul şef al statului afirmă că se fac arestări pentru anumiţi radiodifuzori şi pentru anumite emisiuni, cred că avem o mare problemă cu tot ce înseamnă presă şi mai ales cu articolul din Legea audiovizualului care spune că sunt interzise orice fel de ingerinţe în conţinutul editorial, nu că ar avea o legătură directă, dar afirmaţia în sine mi se pare gravă", a spus atunci Valentin Jucan.

Pe de altă parte, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a sesizat, pe 7 aprilie, Inspecţia Judiciară cu privire la declaraţiile lui Traian Băsescu, care spunea că nu îi sună pe Florian Coldea, Codruţa Kovesi şi Livia Stanciu "din silă", pentru că "sunt artizanii acestui mod răvăşit de a face justiţie".

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat pe 6 aprilie, la B1, că nu îi sună pe Florian Coldea, Codruţa Kovesi şi Livia Stanciu "din silă", pentru că "sunt artizanii acestui mod răvăşit de a a face justiţie, fără respect pentru cel care nu este condamnat", adăugând că "vor să mai rămână cinci mandate".

Întrebat de ce nu îi sună pe Florian Coldea (adjunctul şefului SRI - n.r.), pe Codruţa Kovesi şi pe şefa ICCJ, Livia Stanciu, Traian Băsescu a declarat: "Pot să vă spun că din silă?".

Băsescu a continuat: "Pentru că ei sunt artizanii acestui mod răvăşit de a face justiţie, fără respect pentru cel care nu e condamnat. Ce să fac? Vor să mai rămână cinci mandate în funcţie".

Ulterior, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), Livia Stanciu, a răspuns atacurilor fostului şef al statului Traian Băsescu, spunând că acestea fac ca România să piardă credibilitate şi că "foarte rar" ea s-ar putea lăsa intimidată de reacţii ale unor politicieni.

"Aceste atacuri nu fac altceva decât să ne descalifice ca ţară, să ne facă să pierdem din ce în ce mai mult în credibilitate ca ţară din partea altor state şi cred că la acest lucru ar trebui să se gândească toţi cei care, indiferent că vorbim de oameni politici sau cei care, într-o formă sau alta, îşi exprimă puncte de vedere, uneori de-a dreptul iresponsabile cu privire la activitatea magistraţilor. Foarte rar, şi cred că veţi vedea, că preşedintele Înaltei Curţi - şi aici, sigur, vorbesc în nume personal - m-aş lăsa intimidată de reacţii ale unor politicieni vizavi de activitatea pe care o desfăşoară judecătorul Livia Stanciu", a spus preşedintele ICCJ, la intrarea în sediul Consiliului Superior al Magistraturii.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

3 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

4 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

5 Ciudată poveste...