Cluj: Tezaur cu 21 de piese din epoca bronzului, descoperit de doi turdeni
Un tezaur din bronz compus din 21 de piese a fost descoperit de doi turdeni, tată şi fiu, şi a fost donat Muzeului de Istorie din Turda.
"Este vorba despre un tezaur descoperit lângă satul Livada. Este compus din piese din bronz, 16 toporaşe, două lame şi trei formaţiuni cărora noi le zicem turte. Astfel de depozite sunt destul de frecvente în Transilvania şi în România şi al nostru datează din e bronzului târziu", a declarat, luni, pentru AGERPRES, directorul Muzeului de Istorie din Turda, Dan Matei.
Acesta a mai spus că, probabil, obiectele respective erau folosite pentru tranzacţii comerciale în vremea respectivă.
"Foarte important şi vreau să accentuez asupra faptului că împreună cu un coleg de la muzeu şi cu cei doi descoperitori am fost la locul descoperirii, am văzut groapa din care provine depozitul, am înregistrat locul cu GPS-ul şi ne propunem să efectuăm chiar un mic diagnostic, o mică cercetare preventivă, pentru a clarifica prin săpătură specializată contextul descoperirii. Au o importanţă aparte pentru că ştim exact locul descoperirii, putem să efectuăm o mică săpătură arheologică, pentru a lămuri contextul şi de unde provin. Ele nu provin din sit arheologic", a mai spus Dan Matei.
Totodată, el a apreciat gestul descoperitorilor şi speră ca şi alţii să facă la fel.
"Cei doi descoperitori, spre cinstea lor, au făcut un gest frumos, le-au adus şi le-au donat muzeului nostru", a mai spus directorul Muzeului de Istorie din Turda.
AGERPRES / (A - autor: Marius Septimiu Avram, editor: Marius Frăţilă, editor online: Simona Aruştei)