Cluj: Pompierul rănit de explozia cutiei suspecte are un traumatism cranio-facial

Cluj: Pompierul rănit de explozia cutiei suspecte are un traumatism cranio-facial

Pompierul de la ISU Cluj care a fost rănit, joi, de explozia unei cutii suspecte a fost internat la Unitatea de Primiri Urgenţe Cluj cu un traumatism cranio-facial, potrivit unor surse medicale.

"Pacientul este stabil, a suferit un traumatism cranio-facial, dar fără modificări la analiza de computer tomograf. Va fi şase ore sub supravegherea medicilor şi va mai fi supus câtorva investigaţii, inclusiv oftalmologice", au declarat, pentru AGERPRES, sursele citate.

Potrivit aceloraşi surse, bărbatul rănit are 31 de ani.

Un lucrător al ISU Cluj a fost rănit uşor, joi, după ce o cutie suspectă aflată lângă maşina sa a explodat.

"Este vorba despre un coleg de-al nostru care ieşea din tura de serviciu de dimineaţă. În parcarea de lângă unitatea de serviciu, lângă portiera maşinii lui personale se afla o cutie mică. În momentul în care a atins-o, cutia a detonat. Colegul nostru a fost rănit uşor", a spus purtătorul de cuvânt al ISU Cluj, Andrei Biriş.

Explozia cutiei suspecte de la Cluj este cercetată de mai multe servicii specializate.

"La faţa locului sunt prezenţi poliţişti de investigaţii criminale, criminalişti, poliţişti din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, criminalişti, precum şi Grupa pirotehnică din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale", a informat IPJ Cluj.

De asemenea, Serviciul Român de Informaţii a fost solicitat pentru a oferi expertiză post eveniment.

"Referitor la cazul de la Cluj, unde un posibil dispozitiv explozibil improvizat a rănit un cadru ISU, SRI a fost solicitat pentru a oferi expertiză post eveniment", a informat SRI.

Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj. AGERPRES/ (A-autor: Marius Septimiu Avram, editor: Karina Olteanu, editor online: Anda Badea)


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / În dosarul campaniei lui Călin Georgescu sunt suspiciuni privind finanțări de la magnatul Ioan Niculae, fost ofițer de securitate / …

2 VIDEO Ăsta este nesimțitul de la stat care are salariu 44.000 de lei pe lună, brut. Și mai are și tupeu...

3 De citit ce scrie acest site american despre alegerile anulate din România...

4 „Haosul de la Nvidia este doar începutul”

5 Revenim, Ponta a rămas prost, nu s-a vindecat...