Cluj-Napoca, orașul cu cele mai scumpe apartamente din România; prețul mediu, 1.111 euro/mp (studiu)
Cluj-Napoca se situează pe primul loc în clasamentul orașelor cu cele mai scumpe apartamente, surclasând Capitala, conform unui studiu realizat de un portal imobiliar, remis AGERPRES. Totodată, în Cluj au fost consemnate și cele mai semnificative scumpiri în ultimul an.
Pretențiile vânzătorilor din Cluj-Napoca s-au majorat cu 13,6% în ultimul an, de la 978 euro/mp în T4 2014, la 1.111 euro/mp în T4 2015, în timp ce în Capitală prețul mediul a crescut până la 1.094 euro/mp.
Față de luna aprilie 2008, când a fost atins vârful prețurilor pe piața clujeană, respectiv o medie de 1.551 euro/mp, valoarea actuală este cu circa 28% mai mică. La sfârșitul lunii noiembrie, conform studiului Imobiliare.ro, prețul mediu era de 1.156 euro/mp pentru apartamentele vechi, cu 14,9% mai mult decât în perioada similară din 2014. Apartamentele noi, pe de altă parte, costau 1.089 euro/mp, cu 8,9% mai mult decât la începutul iernii trecute.
Cei mai mulți clujeni (46%, în creștere de la 43% anul trecut) sunt interesați de achiziția unei locuințe cu două camere. Pe locul al doilea în topul preferințelor se situează unitățile locative tricamerale, cu o pondere de 28% din total (față de 31% în 2014), urmate de garsoniere, cu 17% (la fel ca anul trecut) și de apartamentele cu patru camere, a căror cotă s-a menținut la 9%.
În tandem cu tendința generală de scumpire a locuințelor, în Cluj-Napoca poate fi observat și un trend de creștere a puterii de cumpărare, după cum reiese din schimbările survenite în distribuția cererii pe segmente de preț. Astfel, conform Imobiliare.ro, 28% dintre potențialii cumpărători sunt interesați de locuințe de până la 40.000 de euro, în scădere de la 34% în urmă cu un an. 27% dintre clienți ar dispune de un buget de 40.000-60.000 de euro (față de 33% în 2014), în vreme ce 25% dintre clienți ar plăti între 60.000 și 80.000 de euro (față de 19% în 2014). De o sumă de 80.000-100.000 de euro ar dispune 9% dintre clujeni (față de 6% anul trecut), în timp ce 11% ar putea depăși pragul de 100.000 de euro (în creștere de la circa 8% anul trecut).
Chiriile medii solicitate de proprietari erau, în trimestrul al patrulea al anului, la 190 euro/mp pentru o garsonieră, 280 euro/mp pentru un apartament cu două camere, 350 euro/mp pentru trei camere și 450 euro/mp pentru patru camere.
AGERPRES