Cluj: Două instanţe ale Curţii de Apel deţin recorduri naţionale la operativitate şi la încărcătură

Cluj: Două instanţe ale Curţii de Apel deţin recorduri naţionale la operativitate şi la încărcătură

Două instanţe ale Curţii de Apel Cluj deţin recorduri naţionale în ceea ce priveşte operativitatea şi încărcătura de dosare pe judecător.

"Pe raza Curţii de Apel Cluj se află instanţa cu cea mai mare operativitate din România, în cazul Tribunalului Specializat Cluj, dar şi instanţa cu a doua cea mai mare încărcătură pe judecător din România, în cazul Judecătoriei Beclean. Indicele de operativitate al Curţii de Apel Cluj, ca instanţă de sine stătătoare, a fost în 2020 de 100,7%, fiind mult peste media naţională la nivelul curţilor de apel şi în creştere faţă de indicele de operativitate din 2019", se arată într-un comunicat trimis, luni, de Curtea de Apel Cluj.

În anul 2020, numărul de dosare înregistrate la Curtea de Apel Cluj a scăzut faţă de anul precedent.

"Datele statistice aferente activităţii anului 2020 dovedesc că, în ciuda numeroaselor dificultăţi, activitatea instanţelor din raza Curţii de Apel Cluj a rămas una performantă. Din punct de vedere numeric, anul 2020 s-a caracterizat printr-o scădere a numărului de dosare nou intrate la nivelul instanţelor din raza Curţii de Apel Cluj, de la 155.794 dosare în 2019 la 133.256 dosare nou-intrate în 2020. În realitate, însă, această scădere este una conjuncturală, determinată de efectele pandemiei, activitatea instanţelor fiind suspendată timp de două luni, pe perioada stării de urgenţă. La finalul anului 2020, numărul de dosare înregistrate a fost însă în creştere, denotând un trend ce este foarte probabil să se menţină în anul 2021", se mai arată în comunicat. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”