Cluj: Corina Creţu spune că din 2014 România a depus pe transporturi numai 4 proiecte importante cu fonduri UE

Cluj: Corina Creţu spune că din 2014 România a depus pe transporturi numai 4 proiecte importante cu fonduri UE

Comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, se arată nemulţumită de modul în care România atrage fonduri europene, în special pentru transporturi, şi crede că e necesară urgentarea demersurilor pentru finanţarea a două autostrăzi care să traverseze Carpaţii, respectiv Montana (Iaşi-Târgu Mureş) şi Piteşti-Sibiu.

Comisarul Corina Creţu a subliniat că, din 2014 de când ocupă această funcţie la Comisia Europeană, România a depus numai patru proiecte importante cu fonduri UE destinate infrastructurii în transporturi.

"Ieri în cadrul dialogului cu cetăţenii am fost întrebată în legătură cu situaţia în domeniul transportului, o situaţie care mă preocupă, mă îngrijorează. Sigur că nu suntem în stadiul de a pierde bani în acest moment, pentru că Programul Operaţional de Infrastructură Mare cheltuie din proiectele fazate, adică proiectele de apă şi canal care n-au fost finalizate la timp. (...) În ceea ce priveşte transportul, de când sunt comisar European, din 2014, am avut de aprobat doar patru proiecte majore, în primul rând un proiect foarte important, de peste un milliard de euro, de cale ferată, este cel mai mare proiect pe modernizare a unei căi ferate, Gurasada-Simeria, pe care l-am aprobat. Sebeş-Turda, ştiţi foarte bine, că am aprobat şi Câmpia Turzii-Târgu Mureş. Mai avem în analiză un ultim proiect, Gara de Nord-Otopeni, metroul, probabil că în curând va fi aprobat parţial acest proiect, urmând ca pe un alt tronson să mai avem discuţii. Este ultimul proiect pe care îl avem în analiză", a declarat, sâmbătă, la Turda, Corina Creţu, răspunzând întrebărilor jurnaliştilor.

Ea s-a referit la două proiecte importante, autostrada Sibiu-Piteşti şi autostrada care ar trebui să lege Transilvania de Moldova.

"Ştiţi foarte bine că în planul de transport autostrada Sibiu-Piteşti reprezintă o prioritate, nu numai pentru România, ci şi pentru întreaga UE, pentru că este veriga lipsă din tronsonul european dintre Rotterdam şi Constanţa. Având în vedere întârzierile în construcţia acestei autostrăzi, urmărim îndeaproape eforturile autorităţilor române de a depăşi timpul pierdut. Cu toate acestea, trebuie să insistăm ca pregătirile şi ofertele să se facă pe baza unor studii de mediu aprofundate. Din punctual nostru de vedere, proiectul este extrem de întârziat şi estimările noastre arată că această construcţie nu poate începe mai devreme de anul 2019", a subliniat comisarul Corina Creţu.

Ea a arătat că loturile nu pot fi scoase la licitaţie fără acordurile de mediu, iar guvernul român trebuie să deblocheze situaţia în acest sens.

"Licitarea autostrăzii este, după cum ştiţi, împărţită în cinci loturi, din care loturile 2, 3 şi 4 sunt cele mai dificile din punct de vedere tehnic, deoarece sunt situate în munţi. În acest stadiu, loturile 1 şi 5 au fost oferite, s-au început lucrările în absenţa evaluării impactului asupra mediului, fapt care a fost criticat de către serviciile noastre, ale CE, şi am spus că nu vom avea certitudinea, dacă nu există acordurile de mediu, că se vor obţine bani de finanţare din fonduri europene. Eu cred că trebuie făcut ceva, am văzut că doamna prim ministru a fost pe teren, a fost la Piteşti, încearcă să deblocheze, este o prioritate pe care, v-am spus, noi aşteptăm proiectul să fie depus la Comisia Europeană pentru a fi analizat, dar sigur că nu poate fi depus atâta vreme cât nu este integral, fără acordul de mediu nu poate fi depus la Comisie", a precizat Corina Creţu.

Referitor la a doua autostradă care să traverseze munţii în România, Corina Creţu a arătat că opinia sa personală este că prioritate ar fi trebuit să aibă autostrada care leagă Transilvania de Moldova, în condiţiile în care preocuparea Comisiei este de îmbunătăţire a accesului rutier în statele membre.

"În ceea ce priveşte autostrada Montana, preocuparea mea şi a noastră, a Comisiei, este aceea de a îmbunătăţi accesul în toate statele membre şi am spus, din punct de vedere personal, ca om politic din România, cred că în anul Centenarului ar fi fost frumos să reuşim să demarăm un proiect care nu poate fi făcut peste noapte, este evident, de îmbunătăţire a accesului în Moldova. Din punctul meu de vedere, ar trebui să fie o prioritate, este o prioritate în toate analizele noastre şi încurajăm autorităţile române să accelereze pregătirea unei a doua autostrăzi care să treacă Carpaţii, pe lângă Sibiu-Piteşti, astfel încât construcţia să înceapă în 2021", a menţionat Corina Creţu.

Ea a arătat că din partea Comisiei Europene a fost oferită disponibilitate pentru finanţarea studiului de fezabilitate pentru autostrada Târgu Mureş - Iaşi.

Potrivit acesteia, "pregătirea legăturii dintre Târgu Mureş şi Iaşi este încă într-o etapă destul de conceptuală, aş spune, practic noi am spus că avem bani şi ne-am oferit să realizăm acest studiu de fezabilitate pe perioada actuală a exerciţiului financiar, până în anul 2020, urmând ca, în fine, construcţia efectivă să înceapă din 2021".

Corina Creţu a avut, sâmbătă, o întâlnire cu primarul municipiului Turda, Cristian Matei. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”