Cluj: Bucătarul Adrian Pop a decedat; el a fost adus la spital cu o lovitură la cap, după ce a fost la o petrecere

Cluj: Bucătarul Adrian Pop a decedat; el a fost adus la spital cu o lovitură la cap, după ce a fost la o petrecere

Bucătarul clujean Adrian Pop a murit marţi seară, la Clinica de Neurochirurgie din Cluj-Napoca, unde a fost adus în stare de incoştienţă şi cu o lovitură la cap, stabilindu-se că anterior a participat la o petrecere la care au fost şi prezenţi şi doi poliţişti.

"La data de 7 martie a.c., în jurul orei 02.40, poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Rurală Apahida au fost sesizaţi prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că în apropierea unui local public situat pe strada Libertăţii, în localitatea Apahida, a fost găsită o persoană în stare de inconştienţă. Echipajul deplasat la faţa locului a identificat un bărbat în vârstă de 51 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, care a fost preluat de echipajul medical şi transportat la o unitate de specialitate. În urma primelor verificări efectuate de poliţişti şi a informaţiilor preliminare, există date potrivit cărora bărbatul de 51 de ani ar fi participat la un eveniment privat derulat în interiorul respectivului local public, unde ar fi consumat băuturi alcoolice, la un moment dat fiind observat de participanţi părăsind încăperea. În urma constatării medico-legale efectuată de către medicii legişti din cadrul Institutul de Medicină Legală Cluj, a rezultat faptul că leziunile traumatice cranio-cerebrale s-au putut produce prin cădere de la acelaşi nivel, acestea punând în primejdie viaţa victimei", se arată într-un comunicat al IPJ Cluj.

În urma leziunilor survenite, bărbatul a decedat, menţionează comunicatul IPJ Cluj.

Potrivit sursei citate, se fac verificări şi în ceea ce priveşte participarea a doi poliţişti la petrecerea respectivă, unde s-ar fi încălcat regulile de protecţie anti-COVID-19.

"Cu privire la desfăşurarea evenimentului privat, împrejurare prin care s-ar fi încălcat interdicţiile impuse în perioada stării de alerta, la care ar fi participat doi poliţişti clujeni, precizăm că la data de 10 martie a.c., conducerea Inspectoratului a dispus efectuarea de verificări", mai informează IPJ Cluj.

Cercetările în acest caz sunt continuate de către poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă. AGERPRES / (AS - autor: Marius Septimiu Avram, editor: Marius Frăţilă, editor online: Gabriela Badea)

Sursa foto: Adi Pop / Facebook.com


populare
astăzi

1 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

2 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!