Cluj: 84 de încălcări ale legii privind drogurile, la UNTOLD 2021

Cluj: 84 de încălcări ale legii privind drogurile, la UNTOLD 2021

Jandarmii şi poliţiştii clujeni au depistat, pe parcursul celor patru zile ale Festivalului UNTOLD, 84 de încălcări ale legii privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului de droguri.

"Untold 2021- un festival fără incidente majore. Prevenirea incidentelor şi reducerea la minim a impactului asupra vieţii clujenilor au fost principalele obiective ale forţelor de ordine prezente la UNTOLD 2021. (...) Jandarmii au constatat 57 de încălcări ale prevederilor legale privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, iar poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj şi cei din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate au constatat alte 27 astfel de fapte, cercetările fiind continuate de organele abilitate", se arată într-un comunicat trimis, luni, de Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj.

Potrivit sursei citate, poliţiştii au aplicat 200 de sancţiuni contravenţionale, abaterile reprezentând încălcări ale normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice şi ale celor privind circulaţia pe drumurile publice.

"Pe parcursul festivalului, inspectorii de prevenire ISU au aplicat 53 avertismente şi 55 amenzi care privesc încălcări ale Legii 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor şi Legea 349 din 2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun. În punctele medicale avansate, 651 de persoane au solicitat consult medical, acestora fiindu-le acordată asistenţă medicală de către personalul medical SMURD, paramedici pompieri şi voluntari ISU/SMURD. Majoritatea cazurilor înregistrate au reprezentat afecţiuni uşoare, doar în 19 dintre aceste situaţii a fost necesar transportul la spital pentru investigaţii suplimentare", se mai arată în comunicat.

La festivalul UNTOLD, desfăşurat în 9-12 septembrie, au fost zilnic în misiune aproximativ 400 de jandarmi cu câini de serviciu şi mijloace tehnice din dotare, dar şi peste 350 de poliţişti de ordine publică, rutieră, acţiuni speciale, investigaţii criminale, criminalişti, precum şi din cadrul altor structuri. AGERPRES / (AS - autor: Marius Septimiu Avram, editor: Marius Frăţilă, editor online: Irina Giurgiu)


populare
astăzi

1 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

2 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!