![](/static/img/zoom_in.png)
Clienții Nordis au stat la coadă pentru a cere explicații administratorului judiciar. Cele trei tipuri de păgubiți
Mai multe persoane păgubite de Nordis au stat joi, 6 februarie, la coadă, într-un hotel din Capitală, pentru a primi explicații despre despăgubiri de la administratorul judiciar al companiei.
CITR, în calitate de administrator judiciar al Nordis Management SRL, a identificat peste 1.500 de creditori, după ce compania imobiliară a intrat în insolvență.
Mai multe persoane păgubite de Nordis au deschis acțiuni în instanță pentru a-și recupera banii, iar judecătorul a decis ca joi să aibă loc o întâlnire între ei și administratorul judiciar, la un hotel din Capitală. La întâlnire au venit zeci de persoane, fiind formate mai multe cozi.
Administratorul judiciar a făcut o analiză a situației Nordis, susținând că firma a intrat în insolvență în urma unui șir lung de decizii nepotrivite.
„În principal vorbim de neîncadrarea în termenele asumate de finalizare, decapitalizarea accelerată datorată scăderii abrupte a volumului de vânzări și a obligațiilor de plată generate de nerespectarea termenelor precum și dezvoltarea în paralel a mai multor proiecte care au avut un efect negativ asupra întregului portofoliu al Nordis Management SRL”, a transmis CITR, potrivit Antena 3.
Datorii de 146 de milioane de euro
La data intrării în insolvență, Nordis avea datorii față de creditorii săi de 728.879.237,17 lei, circa 146 de milioane de euro.
„Totalul creanțelor acceptate la masa credală este de 728.879.237,17 lei, din care 422.694.049,46 lei reprezintă creanțe potențiale, care izvorăsc în principal din obligații de a face care sunt în prezent în vigoare. Acestea au fost înscrise sub condiția suspensivă a încetării contractului și implicit a obligațiilor care subzistă astăzi în sarcina Nordis Management SRL. Altfel spus, creanțele vor deveni efective iar creditorii vor putea solicita restituirea lor doar în cazul în care compania nu-și va respecta obligațiile principal asumate, de transfer al dreptul de proprietate, predare, finisare sau mobilare cu privire la imobilele promise”, a transmis CITR
Trei tipuri de păgubiți
Administratorul judiciar a identificat trei tipuri de păgubiți .
O categorie este reprezentată de clienții cu promisiuni de vânzare-cumpărare în derulare, care prioritar au dreptul de a primi apartamentele promise, iar subsidiar (în condițiile în care livrarea nu poate fi realizată din orice motiv), dreptul de a recupera sumele plătite cu titlu de avans/preț. În cazul în care proiectele vor fi finalizate și apartamentele livrate conform promisiunilor în derulare, datoria totală ar fi redusă cu peste 350 milioane lei.
O a doua categorie o reprezintă clienții care au decis să se retragă din proiect și să opteze pentru rezoluțiunea promisiunilor, care au doar dreptul de a recupera sumele investite.
Mai sunt și clienții care sunt, în prezent, proprietari, însă apartamentele nu sunt la stadiul promis (nefiind finisate/mobilate) și/sau nu au fost predate (în acest caz, creditorii au solicitat înscrierea în tabel cu contravaloarea întregului preț achitat, având opțiunea, în caz ca nu se predau apartamentele, să solicite desființarea contractului de vânzare-cumpărare și restituirea banilor).
„Predarea apartamentelor și finisarea/mobilarea lor ar diminua totalul datoriilor cu peste 55 milioane lei. Masa credală a crescut pe toate categoriile de creditori expuși mai sus, cu calcul de daune, dobânzi, penalități, cheltuieli de judecată (pe lângă avansuri), cu o valoare de peste 40 milioane lei”, a precizat administratorul judiciar.
Motivele pentru care firma Nordis a intrat în insolvență
Cauzele care au generat insolvența dezvoltatorului imobiliar Nordis sunt multiple. Principalele motive sunt considerate a fi decizia de a dezvolta simultan mai multe proiecte, fără a exista o evidență clară a sumelor încasate și alocate pentru fiecare proiect, estimările eronate ale costurilor acestora, obligațiile contractuale nerespectate, întârzierile în livrarea proiectelor și daunele de 42,33 milioane lei impuse companiei.
La acestea se adaugă creșterea semnificativă a costurilor materialelor de construcții, pe fondul pandemiei și al războiului dintre Rusia și Ucraina. Compania a fost afectată mai ales că își finanța proiectele din avansurile clienților, stabilind prețuri înainte de dezvoltarea efectivă a acestora.
Compania a decis dezvoltarea în paralel a proiectelor Mamaia, Sinaia sau Brașov. Mai mult, la proiectul din Sinaia au fost estimate costuri eronate . Cheltuielile reale pentru consolidarea terenului și alte servicii au depășit cu mult valorile inițiale, amplificând dificultățile financiare ale Nordis.
Sursa: adevarul.ro