Claudiu Târziu: AUR va vota debarcarea Guvernului indiferent ce moţiune de cenzură intră prima în dezbaterea Parlamentului

Claudiu Târziu: AUR va vota debarcarea Guvernului indiferent ce moţiune de cenzură intră prima în dezbaterea Parlamentului

Alianţa pentru Unirea Românilor va vota pentru demiterea Guvernului Cîţu, indiferent care moţiune de cenzură va intra prima în dezbaterea Parlamentului, a declarat, marţi, senatorul Claudiu Târziu, copreşedinte AUR.

"Facem asta, dincolo de orice orgoliu, pentru că românii nu mai suportă această guvernare care a instituit dictatura sanitară. PSD a făcut un joc de imagine penibil pe seama întregii societăţi româneşti. A ţinut în viaţă în mod artificial acest Guvern şi a împiedicat în mod neconstituţional moţiunea iniţiată de AUR. Nu vom uita blatul făcut de PSD şi Klaus Iohannis", susţine Claudiu Târziu, într-un comunicat transmis AGERPRES.

Şi deputatul George Simion, copreşedinte AUR, subliniază că Executivul condus de Florin Cîţu "trebuie să plece cât mai curând de la conducerea ţării".

"(Guvernul Cîţu) este lipsit de legitimitate şi acţionează în total dispreţ faţă de prevederile Constituţiei. A încercat introducerea ilegală a certificatului COVID şi promovează măsuri discriminatorii pe motiv sanitar. Pe 2 octombrie, voi merge la protestul care se organizează la Piaţa Universităţii pentru a mă opune introducerii certificatului COVID", a anunţat, în acelaşi comunicat, George Simion.

Potrivit AUR, moţiunea de cenzură pe care a depus-o a fost amânată trei săptămâni, ceea ce reprezintă "o sfidare" a Constituţiei. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”