Vestea ieșirii singurei universități naționale care mai figura în Top 1.000 Academic Ranking of World Universities (ARWU), realizat de Shanghai Ranking Consultancy, nu i-a luat prin surprindere pe experții în educație.

Foto: Arhivă

”Mare indignare legată de absența României din Clasamentul Shanghai al primelor 1.000 de universități ale lumii. Vina ar fi aceea că respectivul clasament se ocupă doar de cercetare și nu ia în considerare educația”, a comentat Mihai Maci, pe pagina sa de Facebook.

Maci: ”Să nu fim ipocriți”

Dacă s-ar fi luat în considerare educația, adaugă Maci, noi, cu 40% analfabeți funcționali și grămezi de diplome date anapoda te miri cui, am fi fost, evident, primii. ”Poate, totuși, problema nu e a Shanghai-ului, ci a noastră. Pentru chinezi cercetarea înseamnă brevete, care se exprimă - cât mai repede - în noi tehnologii. Pentru noi cercetarea înseamnă ”punctaje” pentru avansări și ”suplimente salariale”. Să nu fim ipocriți: la nivelul acesta, cercetarea românească funcționează foarte bine! Eventual am putea și noi crea un Clasament (cu numele unui oraș universitar reputat pentru ”faptele lui de glorie”) cu ”cele mai mari performanțe” în ceea ce privește numărul de Anale interne, primele ”la nivelul conducerii”, școlile doctorale care produc ”specialiști” pe bandă rulantă, sutele de ”articole” necitite de nimeni etc. Și - în varianta Premium (bazată pe abonament) - cu mercurialul atașat. Nu vă fie frică! Imediat câteva universități românești ar deveni ”de interes mondial”. În fond, ceea ce e important e să fii în top. Nu mai contează în ce clasament”, comentează expertul.

Batem pasul pe loc

La rândul lui, profesorul Ștefan Vlaston subliniază o dată în plus că învățămîntul românesc este la pământ. Acesta citează un moment de sinceritate al fostului ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu care spunea: „Am ajuns cu calitatea educaţiei într-un punct de minim. Este o concluzie tristă. Acelaşi lucru ni le spun testele PISA, acelaşi lucru ni le spun rezultatele la examenele naţionale, acelaşi lucru ni-l spune mediul universitar atunci când se plânge de calitatea slabă a absolvenţilor din învăţământul preuniveristar când intră pe băncile facultăţii, uitând de multe ori că sunt rezultatul formării unor profesori care la rândul lor au fost formaţi în mediul universitar”.

Nici nu ar putea fi altfel de vreme ce programa de liceu a rămas aceeași de 15 ani încoace, adică dinaintea nașterii beneficiarilor.

”Curriculumul şcolar este principala cauză a abandonului şcolar, pentru că nu face din şcoală un mediu atractiv de învăţare, nu oferă absolvenţilor competenţele cerute în piaţa muncii, şi atunci motivarea elevilor şi părinţilor pentru performanţă în şcoală scade spre zero. Succesele câtorva elevi la olimpiadele internaţionale sunt mai degrabă rezultat al muncii şi capacităţii lor de învăţare, al ajutorului primit de la părinţi şi meditatori. De actualul curriculum beneficiază doar 30% dintre elevi, cei cu inteligenţă dominant conceptual-teoretica. Restul, Dumnezeu cu mila! Sunt abandonaţi din start de şcoala românească”, mai spune expertul.

Cu un învățământ preuniversitar prin urmare, nu ar trebui să ne mire că nu avem universități de top. Prin comparație, Serbia are două universităţi în clasamentul Top 1.000 Shanghai, Ungaria patru, România, zero.

Nelegarea salarizării profesorilor de performanțele elevilor la clasă, mai spune Ștefan Vlaston, este una dintre cazuele care a generat dezastrul din învățământ: ”Astă vară am avut aproape 50 de licee cu zero promovare la Bacalaureat, şi nimeni din conducerea învăţământului n-a luat foc. Pentru ce plătim aceşti profesori cu zero rezultate? Să ne spună ministrul Educaţiei!”

Încremeniți în comunism

În ultimii trei ani, Universitatea babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a fost singura instituție de învățământ superior din România care a reușit să se mențină în Top 1.000 ARWU . După eliminarea ei în acest an, rectorul Daniel David a declarat: „Am avertizat asupra acestui lucru de mai mulți ani, dar nu s-au luat măsuri la nivel național. Și nu mă bucur că am avut dreptate! Nu este plăcut ce voi spune, dar este adevărat și numai așa putem fi raționali în deciziile care ar trebui luate în viitor!”

Acesta a adăugat că : ”Noi am păstrat în țară arhitectura academică stabilită de reforma comunistă din 1948. Spre exemplu, dacă din universitățile tradiționale nu se separa atunci medicina sau dacă am fi corectat această denaturare la timp după Revoluția din 1989, astăzi România avea cel puțin trei universități în acest ranking (pornind de la universitățile istorice din București/Cluj-Napoca/Iași, dar și din alte centre universitare deja cu tradiție). Asta pentru că domeniul biomedical este cel în care se publică și se citează cel mai mult. Universitățile din Belgrad (Serbia), Lubliana (Slovenia), Zagreb (Croația), Vilnius (Lituania) etc. sunt incluse în rankingul Shanghai pentru că sunt cu adevărat comprehensive (incluzând pe lângă științele universitare clasice și medicina și alte componente complexe de inginerie/tehnologie). Modele în care universitățile comprehensive nu au și componenta biomedicală, mai există, dar sunt rare în peisajul academic internațional”.

În opinia rectorului, un alt neajuns este lipsa consorțiilor universitare: ”Vorbim uneori în programele guvernamentale de concentrări academice, dar când este să unim universități sau universități cu institute găsim mereu contraargumente (cele mai multe puerile la o analiză serioasă), adesea pentru protejarea unor interese locale sau personale. Franța și Ungaria au concentrat resurse academice și astfel au prezențe adecvate în clasament”.