Clasamentul FIFA: România a urcat o poziţie, până pe locul 26. Topul primelor 10 naţionale

Clasamentul FIFA: România a urcat o poziţie, până pe locul 26. Topul primelor 10 naţionale

Echipa naţională a României a urcat o poziţie şi se află pe locul 26, cu 837 de puncte, în timp ce Ungaria, viitoarea adversară în preliminariile Euro-2016, a coborât 20 de poziţii, până pe 54, în clasamentul FIFA Coca-Cola, dat publicităţii, joi, informează site-ul oficial al forului mondial.

Celelalte adversare ale României din preliminariile Campionatului European din 2016 ocupă următoarele poziţii: Grecia - 14 (în coborâre o poziţie - 1.052 de puncte), Finlanda - 65 (în coborâre zece poziţii - 498 de puncte), Irlanda de Nord - 71 (în urcare 24 de locuri - 435 de puncte) şi Insulele Feroe - 179 (în urcare 4 poziţii - 67 de puncte).

Selecţionata Germaniei se menţine pe prima poziţie în această ierarhie, urmată de Argentina şi Columbia, care a depăşit Olanda.

Primele zece locuri în clasamentul FIFA sunt ocupate de următoarele reprezentative:

1. Germania 1.765 puncte;

2. Argentina 1.631 puncte;

3. Columbia 1.488 puncte;

4. Olanda 1.456 puncte;

5. Belgia 1.444 puncte;

6. Brazilia 1.291 puncte;

7. Uruguay 1.243 puncte;

8. Spania 1.228 puncte;

9. Franţa 1.202 puncte;

10. Elveţia 1.175 puncte.

 


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen