Clădiri și terenuri ale statului cu o valoare estimată la 36,62 miliarde de lei, neînregistrate în evidența contabilă (Curtea de Conturi)
Curtea de Conturi a identificat clădiri și terenuri ale statului în valoare totală estimată la peste 36,62 miliarde de lei care nu se regăsesc în inventarul centralizat al patrimoniului public al statului, 3.548 de bunuri nefiind înregistrate în evidența contabilă, iar 1.711 sunt înregistrate simbolic, cu valoarea de 1 leu, relevă datele Raportului de audit al instituției privind Contul general anual de execuție a bugetului de stat pe anul 2014. Cele mai multe bunuri aflate într-o astfel de situație se regăsesc la Secretariatul General al Guvernului (2.921), Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (471) și Ministerul Afacerilor Interne (364).
"Inventarul centralizat al bunurilor din patrimoniul public al statului și valoarea bunurilor din patrimoniul public al statului reflectate în Inventarul centralizat nu prezintă o imagine fidelă a bunurilor și valorii acestora prin necuprinderea tuturor bunurilor aparținând statului și înregistrate în evidența contabilă a ordonatorilor principali de credite, respectiv prin cuprinderea cu valori mult subevaluate, de '0 lei' și de '1 leu'. Valoarea totală a bunurilor din patrimoniul public al statului care nu se regăsește în inventarul centralizat al patrimoniul public al statului a fost aproximată de Curtea de Conturi la valoarea de 36.622.530.579 lei", se arată în documentul citat.
Practic, în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului ar trebui să se regăsească valoarea tuturor bunurilor din domeniul public al statului raportate în situațiile financiare ale ordonatorilor principali de credite. Din verificarea efectuată la nivelul Ministerului Finanțelor Publice a rezultat că valoarea patrimoniului public înregistrată în evidența contabilă și raportată în situațiile financiare, instituții publice, la data de 31.12.2014 este de 202.430.560.354 lei (196.916.012.012 lei — buget de stat, 5.046.827.611 lei — buget local, 465.371.329 lei — buget asigurări, 2.349.402 lei — buget instituții autonome), iar valoarea patrimoniului public din inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, prezentat de către MFP/DGLRDAS este de 165.808.029.775 lei (165.786.676.366 lei — instituții publice și alte autorități, 21.353.409 lei — autorități publice locale).
"Valoarea totală a bunurilor din patrimoniul public al statului care nu se regăsește în inventarul centralizat al patrimoniul public al statului este de 36.622.530.579 lei. Valoarea totală de 36.622.530.579 lei se compune din: 31.160.768.613 lei — buget de stat, 5.025.474.202 lei — buget local, 438.744.276 lei — buget asigurări, 2.456.512 lei buget — instituții autonome", se detaliază în raportul Curții de Conturi.
Conform sursei citate, 30 de ordonatori principali de credite (dintr-un număr total de 53) au în administrare 5.259 de poziții în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu valoarea de 0 lei și 1 leu (3.548 de poziții cu valoarea de 0 lei și 1.711 poziții cu valoarea de 1 leu). Practic, 3.548 de bunuri (clădiri și terenuri) din patrimoniul public al statului nu sunt înregistrate în evidența contabilă, iar 1.711 bunuri (clădiri și terenuri) din patrimoniul public al statului sunt înregistrate simbolic, cu valoarea de 1 leu.
Printre ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat care prezintă o astfel de situație sunt: Secretariatul General al Guvernului (2.921 de bunuri), Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (471 de bunuri), Ministerul Afacerilor Interne (364 de bunuri), Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (332 de bunuri), Ministerul Economiei, Comerțului și Turismului (242 de bunuri), Ministerul Transporturilor (222 de bunuri), Ministerul Tineretului și Sportului (170 de bunuri), Ministerul Sănătății (130 de bunuri), Ministerul Educației și Cercetării Științifice (116 bunuri).
"Valoarea abaterii este de 36.622.530.579 lei și reprezintă valoarea aferentă bunurilor din patrimoniul public al statului, care nu a fost raportată, la data de 31.12.2014, în inventarul bunurilor din patrimoniul public al statului, prezentat pe site-ul MFP și monitorizat de către Direcția Generală de Legislație și Reglementare în Domeniul Activelor Statului", subliniază Curtea de Conturi.
AGERPRES