CJUE: Pasagerii unui zbor anulat din cauza unei greve a piloţilor trebuie despăgubiţi de compania aeriană

CJUE: Pasagerii unui zbor anulat din cauza unei greve a piloţilor trebuie despăgubiţi de compania aeriană

Pasagerii unui zbor anulat sau întârziat din cauza unei greve a piloţilor declanşată pentru a obţine majorări salariale trebuie despăgubiţi de compania aeriană vizată, conform unei decizii anunţate marţi de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), relatează AFP.

O astfel de grevă, chiar dacă este organizată "cu respectarea condiţiilor prevăzute de legislaţia naţională", "nu echivalează cu noţiunea de 'circumstanţă extraordinară'" care să permită companiei să se considere exonerată de la a mai plăti aceste compensaţii, a precizat CJUE.

Cazul a fost trimis la CJUE de o instanţă din Suedia în urma unui refuz al companiei aeriene scandinave SAS să despăgubească un pasager al cărui zbor a fost anulat în 2019, în timpul unei greve de şapte zile a piloţilor, care cereau o majorare a salariilor.

SAS considera greva ca fiind o "circumstanţă extraordinară", "deoarece nu era intrinsecă exerciţiului normal al activităţii sale (...) şi era în afara controlului său efectiv", se arată într-un comunicat al CJUE.

Acum este de datoria instanţelor naţionale să rezolve acest caz în conformitate cu decizia CJUE, mai menţionează aceeaşi sursă. AGERPRES


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Ponta, tot la „brațeta” lui Ghiță ai rămas? Câți „arginți” l-o fi costat poza asta?