Ciuperci halucinogene şi cannabis la Vamă. Stupefiantele erau ascunse în torpedoul mașinii și în bagaje
Ciuperci halucinogene şi cannabis au fost descoperite de polițiștii de frontieră la Vama Oancea din Galați. Trei tineri, cu cetățenie română şi moldovenească, le achiziționaseră pentru consum propriu.
Ciuperci halucinogene, descoperite la controlul de frontieră FOTO: Poliția de Frontieră
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea (Galați) au descoperit o cantitate de substanţă vegetală susceptibilă a face parte din categoria drogurilor de risc (cannabis) și ciuperci halucinogene. Cele trei persoane au dublă cetăţenie, română şi Republica Moldova. Este vorba de doi tineri în vârstă de 28 ani, respectiv 30 de ani, și o femeie în vârstă de 34 de ani.
„Poliţişti de frontieră au solicitat lucrătorilor vamali efectuarea unui control amănunțit asupra mijlocului de transport și persoanelor, ocazie cu care a fost descoperită în compartimentul torpedou și bagajele personale (ascunse în diferite ambalaje pentru a nu fi descoperite) o substanță vegetală de culoare verde-oliv, cu miros înțepător, substanţă susceptibilă a face parte din categoria drogurilor de risc (cannabis), în greutatea de aproximativ 20 de grame și aproximativ 80 de grame de ciuperci halucinogene”, a anunțat Poliția de Frontieră.
Tinerii au declarat polițiștilor că substanțele descoperite le aparţin şi le-au achiziționat pentru consum propriu.
Substanța descoperită și ciupercile halucinogene au fost ridicate, ambalate, sigilate și urmează a fi predate lucrătorilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate Galați.
Polițiștii de frontieră au sesizat Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Structura Teritorială Galaţi, în vederea „cercetării faptelor sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de tentativă la contrabandă calificată, deținerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept şi conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
Droguri ascunse în chiloți, la Brăila
Jandarmii au oprit pe stradă un brăilean de 34 de ani, când acesta a avut un comportament suspect la vederea echipajului. Surpriza a venit la secție, unde bărbatul a scos din lenjeria intimă două pliculețe cu o substanță albă tip cristal, posibil a avea efecte psihoactive.
„Tânărul a scos de bună voie tot ce avea prin buzunare: o pereche de chei, un act și suma de aproximativ 8.500 lei. În urma controlului corporal, jandarmii au găsit ceea ce bărbatul încerca să ascundă în lenjeria intimă: două pliculețe cu o substanță albă tip cristal, posibil a avea efecte psihoactive. Întrebat despre substanță, brăileanul a spus că e pentru consumul propriu”, au transmis reprezentanții Inspectoratului Județean de Jandarmi Brăila.
Sursa: adevarul.ro