Ciucă: Trebuie menținut un ritm constant de îndeplinire a condițiilor de aderare la OCDE
Președintele Senatului s-a întâlnit astăzi cu coordonatorul național pentru procesul de aderare la OCDE, Luca Niculescu, pentru a trece în revistă a etapelor pe care le-a parcurs România și pașii de urmat pentru atingerea obiectivului de aderare.
Nicolae Ciucă și Luca Niculescu FOTO: Facebook
Nicolae Ciucă a punctat că aderarea României la OCDE este „o muncă de durată, dar care va aduce beneficii importante României”.
„A fost o evaluare de ordin tehnic, având în vedere că am început acest proces, anul trecut, de la Guvern, în calitate de prim ministru, iar acum implicarea mea este diferită, din perspectiva rolului Parlamentului ca partener instituțional dedicat îndeplinirii acestui obiectiv politic major al României”, a declarat președintele Senatului.
Nicolae Ciucă a subliniat că „evoluțiile sunt bune până în acest moment, atât pe linia Executivului, cât și pe cea a Legislativului”.
De asemenea, președintele Senatului a precizat că trebuie menținut un ritm constant de îndeplinire a condițiilor de aderare.
„Inclusiv la nivelul Comisiei speciale pentru sprijinirea procesului de aderare la OCDE din care fac parte, lucrurile sunt în grafic. Trebuie să menținem o atenție sporită și un ritm constant de îndeplinire a condițiilor de aderare pentru că acestea nu fac altceva decât să ajute România să se dezvolte. În același timp trebuie să depunem mai multe eforturi pentru a explica, în termeni mai puțin tehnici, cetățenilor României, beneficiile uriașe pe care le poate aduce aderarea la această organizație de prestigiu”, a punctat Ciucă.
Nicolae Ciucă a adăugat faptul că „pentru România va fi, cu siguranță, după aderarea țării la NATO și UE, un al treilea factor de modernizare și dezvoltare”.
Ciucă, președintele comisiei parlamentare pentru aderare la OCDE
Șeful PSD a anunțat că în interiorul Coaliției s-a decis ca premierul Ciucă să fie preşedintele Comisiei speciale comune a Parlamentului pentru sprijinirea procesului de aderare a României la OCDE, după rotativa guvernamentală.
„Noi am avea cam în 5 ani să intrăm la OCDE. Aţi văzut că am făcut şi o comisie parlamentară. Am şi decis în interiorul coaliţie ca domnul Nicolae Ciucă, după ce nu va mai fi premier, să fie preşedintele acestei Comisii „Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sprijinirea procesului de aderare a României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică – n.r.). Cu alte cuvinte să existe o continuitate şi o coerenţă în ce s-a pornit la Guvern şi cu ce s-a pornit la Parlament. Am fost şi lăudaţi pentru acest lucru”, a declarat Marcel Ciolacu, potrivit News, arătând că își dorește ca România să intre în OCDE în următorii trei ani.